Vodafone a prelungit „alianţa“ cu RCS&RDS pentru încă un an

10 feb 2016 Autor: Adrian Seceleanu

Compania RCS&RDS, cel mai mare jucător de pe piaţa locală de cablu, a prelungit contractul de roaming naţional cu Vodafone, al doilea operator de pe piaţa locală de telefonie mobilă, au declarat pentru ZF surse din industria locală de comunicaţii.

Contractul, care expira în aprilie, a fost semnat pe încă un an de zile, iar RCS&RDS va plăti Vodafone în funcţie de traficul de voce şi date realizat de clienţii Digi Mobil în reţeaua celuilalt operator. Contractul îi permite RCS&RDS să le ofere clienţilor săi acces la servicii de voce şi date în zonele în care reţeaua proprie de comunicaţii mobile nu are acoperire.

La finele anului trecut reţeaua 3G a RCS&RDS, prin care compania furnizează servicii de voce mobilă, avea o acoperire de aproximativ 85% din populaţie, în timp ce marii operatori se apropie de 100%. RCS&RDS şi Vodafone au semnat iniţial în aprilie 2014, pe doi ani de zile, contractul de roaming naţional.

Contactaţi de ZF, reprezentanţii Vodafone şi RCS&RDS nu au comentat informaţiile până la închiderea ediţiei.

La finele anului trecut şi Orange, liderul pieţei locale de telefonie mobilă, a semnat un contract de roaming naţional prin care oferă grupului Telekom acces la reţeaua sa mobilă 4G. La rândul său Telekom oferă Orange acces la reţeaua sa fixă pentru ca operatorul să poată lansa pachete şi cu servicii TV şi de net fix.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau daniel.mircioiu@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 10.02.2016

 
Cuvinte cheie:
Vodafone
, RCS&RDS
, alianta
, intelegere
, operator
, roaming
, comunicatii
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide