Vodafone: In 2009 s-au vandut 400.000 de smartphone-uri

17 ian 2010 Autor: Adrian Stefan Seceleanu

Vodafone: In 2009 s-au vandut 400.000 de smartphone-uri

Karsten Wildberger, director comercial al Vodafone pe segmentul consumer: In conditiile economice actuale, nu asteptam o crestere spectaculoasa a vanzarilor de smartphone-uri

Vanzarile de smartphone-uri - telefoane mobile cu sistem de operare, camera foto si functii multiemdia avansate, au crescut anul trecut in ciuda recesiunii pana la aproximativ 400.000 de unitati, iar tendinta pozitiva se va mentine si in acest an, desi avansul nu va fi unul exploziv, estimeaza reprezentantii Vodafone, numarul doi pe piata locala de telefonie mobila.
"In acceptiunea noastra, «smartphone» este un terminal mobil ce dispune de un sistem de operare care permite dezvoltarea de aplicatii: Android, BlackBerry, Apple, Symbian sau Windows Mobile. Din estimarile noastre, in 2009 s-au vandut aproximativ 400.000 de unitati", au precizat pentru ZF oficialii Vodafone.
Estimari vehiculate anterior pe piata plasau vanzarile de smartphone-uri la 200.000 de unitati, dintr-un total de patru milioane de mobile vandute in 2009 in Romania.

Top 3 vanzari smartphone la Vodafone: Nokia, Nokia, Nokia
Potrivit lui Karsten Wildberger, director comercial al Vodafone pe segmentul consumer, vanzarile de mobile inteligente au scazut la un moment dat in 2009, insa si-au revenit in ultima parte a anului. "Ultimul trimestru al anului 2009 a fost extrem de bun, depasind vanzarile din aceeasi perioada a anului 2008", a spus Wildberger. "Putem spune ca am observat in ultimele luni ale anului trecut o revenire a vanzarilor de telefoane din aceasta gama, printre cele mai bine vandute modele regasind Nokia E51, Nokia N95 8 GB si Nokia E71", a adaugat el.
Vanzarile de smartphone-uri, care determina clientii sa cumpere ulterior si servicii de internet mobil, reprezinta un interes major pentru operatorii de telefonie mobila, in contextul marjelor de profit in scadere pentru serviciile de voce, pe fondul concurentei si al reglementarilor nationale si europene.

Au smartphone, consuma si internet mobil
Vodafone, care acopera peste 500 de localitati din Romania cu internet mobil la viteze de pana la 7,2 Mbps, a sesizat cresteri ale consumului de date mobile la clientii care au cumparat smartphone-uri, spune Wildberger. " Odata cu aparitia pe piata a smartphone-urilor, am putut remarca tendinta utilizatorilor de a incerca toate serviciile si capabilitatile oferite de aceste telefoane. Astfel, aceasta tendinta s-a manifestat pe intreaga perioada a anului trecut si de la o luna la alta s-a putut observa o crestere a utilizarii serviciilor de date". Numarul total de clienti 3G ai Vodafone este mai mare de un milion, iar cei mai mari rivali ai companiei pe datele mobile sunt Orange, RCS&RDS, Cosmote (Zapp) si Romtelecom.
In ceea ce priveste vanzarile anumitor modele din oferta Vodafone, Wildberger a evitat sa ofere cifre exacte, mentionand insa ca operatorul a epuizat stocurile pentru HTC Magic, primul smartphone cu sistem de operare Google Android lansat pe piata locala. "HTC Magic a fost foarte bine primit de publicul din Romania, clientii fiind receptivi la acest gen de telefon. Pachetul (...) cu care a fost promovat in reteaua Vodafone a facut ca vanzarile pentru acest produs sa fie foarte bune, in acest moment stocul fiind epuizat", a spus directorul comercial al Vodafone. HTC Magic a fost vandut in Romania cu preturi pornind de la 269 de euro si un abonament cu date mobile nelimitate.
Cum va arata acest an din punctul de vedere al vanzarilor de smartphone-uri? Oficialul Vodafone este rezervat in estimari, dar precizeaza totusi ca se asteapta la un numar mai mare decat in 2009: "In conditiile economice actuale, nu asteptam o crestere spectaculoasa a acestui segment, insa apreciem ca trendul va continua sa fie pozitiv".

  • Romanii au cumparat anul trecut 400.000 de smartphone-uri, estimeaza Vodafone. Vanzarile de sarbatori au depasit cifrele din anul 2008, in ciuda recesiunii
  • Topul celor mai bine vandute smartphone-uri de la Vodafone Romania include in principal telefoane Nokia, unele dintre cele mai bine vandute modele fiind Nokia E51, Nokia N95 8 GB si Nokia E71.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 18.01.2010

 
Cuvinte cheie:
Vodafone
, smartphone
, Karsten Wildberger
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide