Business Hi-Tech

ZF Digital 12: Se aştepta o explozie pe ecommerce, dar acum lumea constată probleme pe logistică

ZF Digital 12: Se aştepta o explozie pe ecommerce, dar acum lumea constată probleme pe logistică
17.10.2012, 10:07 1382

Piaţa comerţului electronic - ecommerce - din România nu a crescut pe măsura aşteptărilor care indicau o dezvoltare explozivă, din cauza unor probleme "non-tehnice", consideră jucători din industrie, în deschiderea celei de-a doua zile a conferinţei ZF Digital 12.

"Şi eu mă aşteptam la o explozie în ecommerce-ul românesc anul acesta. Între timp s-au mai calmat lucrurile cu flash sales. Am investit şi noi într-un proiect, am vrut să vindem pantofi. Se pare că nu există antreprenori români care să se apuce de proiecte dificile. Toţi preferă lucruri uşoare. Ecommerce-ul e greu, şi mulţi se sperie de probleme non-tehnice", a declarat Calin Fusu, CEO Neogen.

► Program - ZF Digital '12

"Din perspectiva tehnologiei nu cred că este o problemă în România. Dpdv al valorilor, piaţa este în creştere. Nu avem creştere de cinci cifre, pentru că nu mai este cazul. Ce vedem este o abordare mai analitică a ecommerce. Dacă la sfârşitul anului trecut discutam despre zeci de site-uri deschise, acum lumea constată probleme pe logistică", a spus şi Antonio Eram, Founder & CEO, NETOPIA & mobilPay.

Când discutăm de ecommerce mereu se spune de simplitate, însă metodele de securitate care impun parole peste parole inhibă utilizarea achiziţiilor online", a susţinut şi
Catalin Cretu, Director General VISA Romania.

Urmăriţi LIVE TEXT de la ZF Digital '12 pe www.zfcorporate.ro

(Pentru abonamente ZF Corporate click aici)

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO