Bogdan Bocşe, de profesie IT-ist, împreună cu Raluca-Lăcrămioara Pântrjel, consultant în retail şi parfumuri, a dezvoltat o aplicaţie software care le permite utilizatorilor să identifice parfumurile care li se potrivesc în funcţie de stilul de viaţă sau parfumuri similare cu cele pe care le folosesc deja. Aceasta poate fi utilizată atât direct de către consumatori în varianta online - ScentSee.com cât şi de către retaileri – parfumerii sau magazine de comerţ electronic.
„Într-un magazin sunt 600-800 de sortimente de parfum şi nu ştii pe care să îl testezi primul. Noi facem o listă foarte scurtă folosindu-ne de detaliile furnizate de utilizatorul platformei”, a spus Bogdan Bocşe, cofondator al ScentSee.com, în cadrul emisiunii de business ZF Live.
După ce o persoană testează patru sau cinci parfumuri într-un magazin, îi scade sensibilitatea olfactivă şi nu mai poate procesa celelalte mirosuri, astfel că cei doi antreprenori au găsit soluţia de a le recomanda acestora doar trei variante de parfumuri pe baza unui chestionar sau a parfumurilor cunoscute deja. Chestionarul cuprinde 15 întrebări legate de stilul de viaţă, anumite caracteristici fizice şi preferinţă ale persoanei, cum ar fi tipul şi nuanţa pielii, culoarea naturală a părului, tipul de personalitate, floarea preferată sau culoarea preferată. Aplicaţia ţine cont chiar şi de dieta urmată (vegană sau omnivoră) de utilizator, dacă mănâncă picant sau este fumător, toate acestea influenţând PH-ul pielii. În plus, utilizatorii pot seta şi bugetul în care să se încadreze preţul parfumului, precum şi ocazia în care se va purta parfumul – seara, ziua, la birou, activităţi de agrement sau sportive etc.
Practic, aplicaţia corelează profilul utilizatorului din spatele calculatorului cu baza de date de parfumuri şi oferă trei variante de parfum care se potrivesc cu stilul de viaţă al acestuia. Investiţia în dezvoltarea soluţiei s-a ridicat la circa 10.000-15.000 euro, din care 2.000 au reprezentat costul cu serviciile, inclusiv cele de hosting web. Cei doi antreprenori vor să le ofere soluţia aceasta retailerilor offline şi online, contra unui tarif lunar de câteva sute de euro.
„Avem capacitatea tehnică să ne sincronizăm cu stocurile magazinelor.” Aceştia pot integra soluţia ScentSee direct pe site în cazul magazinelor online sau pe tablete în cazul retailerilor offline. „Consultanţii din magazinele de specialitate nu cunosc caracteristicile fiecărui parfum.”
În cazul magazinelor online, aplicaţia se poate integra cu platforma acestora de comerţ electronic, astfel încât să le poată sugera utilizatorilor în timp real sau în cadrul unui newsletter personalizat tipuri de parfumuri pe baza celor vizualizate sau alese de aceştia.
Fondatorii ScentSee.com sunt deja în discuţii cu un retailer online din Olanda, precum şi cu jucători de pe piaţa locală de retail. Pe site sunt înregistrate 20.000 de parfumuri, însă majoritatea se găsesc doar în pieţele internaţionale.
„Pe site recomandăm doar parfumurile din stocurile partenerilor.” În prezent, platforma ScentSee.com este integrată cu cea a magazinului online Aoro, specializat în comercializarea de parfumuri, produse de machiaj şi de îngrijire personală.
Tinerii antreprenori estimează că businessul va deveni profitabil în decurs de un an, ţinta fiind de a încheia contracte cu cinci clienţi în această perioadă Tariful va depinde de numărul de puncte de lucru din care se utilizează aplicaţia. “Cred că o să recuperez banii într-un an. Nu mai există o aplicaţie de acest gen pe piaţa din Europa”.