Business Hi-Tech

ZF Live. Mihai Ivaşcu: Discutăm o finanţare de 10 mil. euro pentru aplicaţia Moneymailme, o combinaţie între WhatsApp şi Western Union

ZF Live. Mihai Ivaşcu: Discutăm o finanţare de 10 mil....

Autor: Alex Ciutacu

26.07.2017, 00:07 1105

Moneymailme, compania care a dezvoltat în România o aplicaţie care reprezintă un amestec între aplicaţiile de socializare şi cele de transfer de bani, este în discuţii pentru obţinerea unei finanţări de 10 milioane de euro, care să asigure fondurile necesare expansiunii, a declarat în cadrul emisiunii ZF Live Mihai Ivaşcu, fondatorul proiectului. 

„Eu deţin 60% din companie. În ultima rundă de finanţare compania a fost evaluată la 30 de milioane de euro. Suntem în discuţii avansate acum pentru o finanţare de 10 milioane de euro, o sumă care ne va permite să creştem şi să mergem spre o ligă superioară. Estimăm ca în runda care se desfăşoară acum să fim evaluaţi undeva la 50 de milioane de euro. Vom da 18% din toate acţiunile, iar ale mele vor ajunge la 50%“, a spus Ivaşcu.

„Sistemul nostru va avea aceeaşi infrastructură ca şi o bancă. Din banii fizici din cont sau de pe card poţi încăr­ca sume de bani pe e-wallet iar trans­ferul către altă persoană este gratuit“, a menţionat Ivaşcu. Invitatul a explicat că proiectul se bazează pe piaţa de emigranţi care transferă regulat sume mici de bani către apropiaţi. De asemenea acesta spune că sistemul este rapid, sigur şi uşor de utilizat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO