Rezultatele financiare din sectorul bancar american şi cel european, cele mai puternice din lume, arată că anul trecut JPMorgan a oferit investitorilor în acţiuni un randament de 9,4%, cel mai bun din rândul “granzilor” de pe Wall Street. Ceilalţi “fraţi” de suferinţă – Citigroup, Bank of America, Barclays şi Deutsche Bank – au oferit randamente nu mai mari de 5%, aceasta într-un an care n-a avut nimic special. De altfel, în ultimii cinci ani, randamentul mediu al acţiunilor celor cinci bănci universale a fost de 5%.
În aceste condiţii, un acţionar mărunt a forţat discutarea propunerii scindării operaţiunilor la întâlnirea anuală a Bank of America şi intenţionează să facă propuneri similare la Citi şi JPMorgan. Situaţia este alta pentru băncile specializate. Randamentul mediu pe cinci ani al acţiunilor Wells Fargo, axată pe sectorul de retail, este de 12%. La Goldman Sachs, un colos orientat spre investiţii, indicatorul este de 11%.
Modelul de bancă universală s-a stricat, iar unele bănci au realizat aceasta. UBS şi RBS s-au adaptat. Alţi jucători, precum Deutsche Bank şi Barclays, au făcut schimbări mai puţin radicale.
Băncile universale americane sunt cele mai fidele modelului lor şi promit profituri mai mari în viitor. Dar acţiunile celor mai multe dintre ele sunt tranzacţionate la discount, cel puţin în ochii specialiştilor. În urmă cu doi ani, Banca Reglementelor Internaţionale, banca băncilor centrale, a efectuat un studiu prin care să stabilească dacă mărimea aduce beneficii în sistemul bancar. Dintre cele 37 de analize cercetate, doar 17 au ajuns la un rezultat pozitiv. Raporturile dintre costuri şi venituri – un indicator al eficienţei unei instituţii – sunt mari în cazul băncilor universale: 63% pentru JPMorgan, 72% pentru Citi şi 88% pentru Bank of America. La băncile specializate, rezultatul este mai bun: 58% pentru Wells Fargo, 47% pentru Santander şi 64% pentru Goldman.
În teorie companiile diverse sunt mai sigure. Când o ramură a afacerii se împotmoleşte, alta se dezvoltă şi duce compania mai departe.
Printre cele mai notabile victime ale crizelor financiare sunt băncile specializate. Se pot menţiona aici Lehman Brothers, Bear Stearns şi Washington Mutual. Prin urmare, logica spune că diversificarea ar trebui să diminueze costurile de finanţare. Însă noile reglementări din sistemul bancar, de natură să întărească rezistenţa băncilor la crize, obligă băncile globale să-şi majoreze capitalul de la acţionari, o formă scumpă de finanţare.
Băncile mai mici scapă în aceste condiţii mai ieftin.
De asemenea, legat de datorii, grupurile bancare mari nu au ratinguri de top, care să le facă mai attractive pentru investitori.
Soluţiile
În aceste condiţii, băncile universale au trei opţiuni. Prima este toporul, pentru amputarea totală a unui domeniu de activitate. RBS încearcă ceva asemănător renunţând la activităţile de investment banking. A doua este foarfeca, pentru aceia care nu au curajul să aplice un tratament mai agresiv. Un exemplu este UBS, care în 2012 a ales să-şi micşoreze afacerile de investment banking şi să se concentreze mai mult pe administrarea averilor. Ultima opţiune, şi cea mai uşor de aplicat, este ajustarea în funcţie de reguli şi condiţiile de pe piaţă fără a renunţa la speranţa că sistemul de bancă universală va da roade. În această categorie se încadrează JPMorgan, care are în plan reducerea cu 13% a cheltuielilor diviziei de investment banking până în 2017. Însă forma băncii nu se schimbă.