Business Internaţional

Accidentul feroviar din Germania, produs dintr-o "eroare umană" - surse

Accidentul feroviar din Germania, produs dintr-o "eroare...

Autor: Roxana Maciuca

10.02.2016, 08:32 191

Potrivit poliţiei din Bavaria, 18 persoane se află în stare gravă, iar 63 au răni minore.

O persoană este dată dispărută în continuare, dar poliţia susţine că are şanse mici de supravieţuire.

Din cauza unei curbe în care se aflau, mecanicii de tren nu au avut vizibilitate înainte ca cele două trenuri să intre în coliziune, ceea ce a provocat deraierea parţială a unor vagoane, a precizat, marţi, ministrul german al Transporturilor, Alexander Dobrindt, în cadrul unei conferinţe de presă.

Anchetatorii investighează cauza accidentului, pentru a determina dacă s-a produs dintr-o eroare umană sau dintr-o defecţiune tehnică, fără a privilegia vreo pistă.

Dar marţi seară o sursă apropiată anchetei a precizat pentru DPA că, potrivit primelor concluzii ale anchetei, cele două trenuri s-au ciocnit din cauza unei erori umane.

A fost luat în discuţie şi sistemul de frânare care permite trenurilor să se oprească automat când se află în direcţia greşită de circulaţie pentru a preveni astfel de ciocniri frontale.

Un inginer mecanic, Joe Adediran, care s-a aflat într-unul dintre cele două trenuri, a declarat că a avut "un mare noroc" că a scăpat, dând, în acelaşi timp o posibilă explicaţie pentru producerea accidentului feroviar.

"La prima staţie, trenul trebuie să aştepte cam cinci minute pentru ca trenul din direcţia opusă să sosească. După o vreme, trenul s-a pus în mişcare, pornind spre următoarea staţie fără a mai aştepta trenul din direcţia opusă", a precizat Adediran pentru BBC.

La bordurile ambelor trenuri se aflau 150 de persoane în total. Printre cei zece morţi, se află şi mecanicii celor două trenuri şi doi controlori.

Cele două trenuri s-au ciocnit în apropiere de oraşul Bad Aibling, la 60 de kilometri sud-est de Munchen, în zona râului Mangfall, între staţiile Holzkirchen şi Rosenheim.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO