Acord istoric la Washington: America scapă de default. Congresul dă verde pentru mai multe împrumuturi dar cere şi reduceri majore de cheltuieli- VIDEO

1 aug 2011 Autor: Alexandra Fusoi

Preşedintele american, Barack Obama, a anunţat, duminică seară, un acord între liderii republicani şi democraţi din Congres, care va permite Statelor Unite să reducă deficitul şi să evite încetarea plăţilor, relatează AFP.

Obama a precizat că proiectul de lege urmează să fie adoptat în următoarele zile, atât în Camera Reprezentanţilor, cât şi în Senat.


Acordul politicienilor americani privind datoriile susţine cotaţia dolarului, scumpeşte petrolul şi încurajează pariurile pe burse



Acordul prevede, în afara majorării plafonului de îndatorare, şi o scădere cu 1.000 de miliarde de dolari a cheltuielilor şi crearea unei comisii speciale, formate din republicani şi democraţi, care să identifice noi posibilităţi de reducere a cheltuielilor, în valoare de 2.000 de miliarde de dolari.


"Vreau să anunţ că responsabilii celor două partide din cele două Camere au ajuns la un acord care va reduce deficitul şi va permite evitarea incapacităţii de plată, care ar fi avut un efect devastator asupra economiei noastre", a spus Obama.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
Barack Obama
, Congres
, datorii SUA

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine