Business Internaţional

Activitatea economică din zona euro a atins cel mai ridicat nivel din acest an

Activitatea economică din zona euro a atins cel mai...

Autor: Bogdan Cojocaru

24.11.2016, 00:00 252

Un indicator aticipativ al activităţii economice din zona euro a atins în noiembrie cel mai ridicat nivel de anul acesta, evoluţie care sugerează că victoria surpriză a lui Donald Trump în alegerile din SUA şi pericolul unei crize provocate de Brexit încă nu au început să erodeze revenirea regiunii, scrie Financial Times. Indicele PMI a crescut la 54,1 puncte de la 53,3 puncte în octombrie. Rezultatul, cu mult peste pragul de 50 de puncte care marchează extinderea activităţii, este unul dintre primele semnale că revenirea economică din regiune rezistă în pofida incertitudinilor politice. Chris Williamson, analist la IHS Markit, care realizează indicele PMI, crede că sunt „destule semne că avansul va continua să accelereze“. „Tot mai multe firme îşi majorează capacitatea ca urmare a comenzilor, ceea ce conduce la cea mai mare creştere a numărului de angajaţi de după criza financiară globală“, spune Williamson.

bogdan.cojocaru@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO