Business Internaţional

Administraţia Obama i-a avertizat pe marii investitori că SUA pregătesc noi sancţiuni impotriva Rusiei

Administraţia Obama i-a avertizat pe marii investitori...

Autor: Vlad Popescu

18.04.2014, 10:20 625

Oficiali de la Deparamentul Trezoreriei şi din cadrul Consiliului Naţional de Securitate al SUA s-au întâlnit la Washington cu directorii fondurilor de investiţii, a declarat pentru Bloomberg o sursă care a participat la discuţii.

Reprezentanţii guvernului american i-au avertizat pe oamenii de afaceri că urmează noi sancţiuni împotriva Rusiei şi că, dacă sunt îngrijoraţi, ar trebui să ia măsuri pentru a gestiona aceste riscuri, a afirmat sursa citată.

Întâlnirea a avut loc cu aproximativ o săptămână înaintea reuniunii care s-a încheiat joi la Geneva, unde liderii Rusiei, Statelor Unite, Uniunii Europene şi Ucrainei au încercat să negocieze o soluţie pentru încheierea conflictului.

Potrivit sursei citate, managerii de fonduri prezenţi la întâlnire au rămas în dubiu, neştiind dacă avertismentul Casei Albe se va materializa sau dacă guvernul a încercat doar să declanşeze retrageri de capital pentru a aplica noi presiuni.

Foşti oficiali din administaţia americană, contactaţi de Bloomberg, consideră că îngheţarea accesului Rusiei la pieţele financiare globale reprezintă cel mai important instrument de presiune aflat la disopziţia preşedintelui Barack Obama în negocierile privind criza din Ucraina.

Discuţiile de la Geneva s-au încheiat joi cu un acord pentru de-escaladarea conflictului, care ar presupune dezarmarea miliţiilor care au ocupat diverse obiective ale administraţiei în estul Ucraineni, părăsirea spaţiilor ocupate, acordarea de amnistie protestatarilor pro-ruşi care au fost arestaţi, trimiterea unei misiuni OSCE pentru a supraveghea implementarea măsurilor şi stabilirea unui dialog naţional larg.

SUA şi UE au cerut Rusiei să ia măsuri pentru a se asigura că acordul de la Geneva va da rezultate, pentru a evita noi sancţiuni. Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat că speră să nu fie nevoit să trimită trupe în Ucraina.

Acţiunile de pe pieţele emergente şi rubla ruseacsă s-au apreciat în urma acordului de la Geneva.

Criza din Ucraina a declanşat retrageri de capital din Rusia, rubla înregistrând o depreciere de 7,3% faţă de dolar de la începutul acestui an. Costul de asigurare a datoriei de stat a Rusiei faţă de posibilitatea de default a crescut de asemenea semnificativ. Investitorii trebuie să plătească 248.000 de dolari pentru a asigura titluri ruseşti de 10 milioane de dolari cu maturitatea la 10 ani, faţă de 166.000 de dolari la finele anului trecut, potrivit datelor CMA, divizie a McGraw Hill Financial.

O sursă oficială americană a declarat pentru Bloomberg că guvernul nu a cerut explicit investitorilor, la întâlnirea de săptămâna trecută, să acţioneze în vreun fel în ceea ce priveşte piaţa rusă. Sursa a adăugat că Departamentele Comerţului şi Trezoreriei sunt în dialog permanent cu mediul de afaceri, pentru a informa investitorii de intenţiile guvernului, inclusiv sancţiuni împotriva unor ţări.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO