Business Internaţional

Airbus a obţinut o comandă în valoare de 14 miliarde de dolari, în detrimentul rivalului Boeing

Airbus a obţinut o comandă în valoare de 14 miliarde...

Autor: Luiza Chiroiu

21.11.2014, 12:18 209

Grupul european Airbus a obţinut o comandă de 50 de avioane în valoare de 14 miliarde de dolari din partea companiei aeriene Delta Airlines din Statele Unite, în detrimentul competitorului american Boeing, relatează Bloomberg.

Comanda include 25 de aparate de zbor A350-900, un model nou al companiei europene, şi 25 de avioane A330neo. Acestea vor înlocui aparatele Boeing 747 jumbo şi 767-300ER pe care Delta le deţine începând cu 2017 şi, respectiv, 2019.

De altfel, Airbus a câştigat competiţia cu Boeing datorită faptului că s-a angajat să livreze cele 25 de avioane A330 neo în 2019, înainte de termenul propus de compania americană pentru livrarea aparatelor 787 Dreamliner.

Ambele tipuri de avioane comandate de Delta Airlines de la Airbus au motoare produse de Rolls Royce.

Nu este prima dată când Airbus obţine o comandă de la compania aeriană americană, deşi, până în anul 2008, când a preluat Northwest Airlines, Delta a preferat compania Boeing în defavoarea grupului european.

Astfel, în 2013, Airbus a câştigat o comandă de 40 de avioane din partea Delta, în valoare de 5,6 miliarde de dolari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO