Business Internaţional

Alertă fără precedent: Ruşii ar lansa atacuri cibernetice asupra companiilor şi a agenţiilor guvernamentale. Marea Britanie şi Statele Unite lansează un avertisment comun

Alertă fără precedent: Ruşii ar lansa atacuri...

Autor: Alex Ciutacu

17.04.2018, 10:00 231

Rusia utilizează echipamente de reţea pentru a lansa atacuri cibernetice asupra companiilor şi a agenţiilor guvernamentale din Statele Unite şi Marea Britanie, avertizează cele două ţări într-o alertă comună fără precedent, potrivit Bloomberg.

Avertismentul a venit luni din partea Departamentului de Securitate Naţională şi a FBI-ului, împreună cu Centrul pentru Securitatea Cibernetică Naţională din Marea Britanie. Alerta a inclus şi sfaturi cu privire la modul în care companiile se pot proteja şi le-a avertizat pe acestea că cele mai predispuse la a fi atacate sunt routerele – dispozitivele care canalizează datele în cadrul unei reţele.

„O serie de atacuri cibernetice finanţate de statul rusesc compromite routerele, susţinând spionajul, furtul de proprietate intelectuală. Acestea menţin accesul la reţelele afectate şi ar putea pune bazele unei viitoare operaţiuni ofensie”, potrivit declaraţiei comune. „Mai multe surse, atât din sectorul privat cât şi cel de stat, precum şi o serie de aliaţi, au raportat această activitate către guvernul american şi către cel bitanic”.

Principalul sfat oferit companiilor: Asiguraţi-vă că software-ul routerului este actualizat şi că parola este securizată.

„Odată ce deţii un router, deţii traficul”, a transmis Jeanette Manfra, secretar adjunct în cadrul Departamentului de Securitate Naţională”.

Relaţiile vestului cu Putin se află într-un punct aproape critic, încât acuzaţiile din luna martie cu privire la otrăvirea unui fost agent rus în Marea Britanie  au fost agravate de situaţia geopolitică rezultată din atacul coordonat cu rachete asupra Siriei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO