Business Internaţional

Algeria vrea să "arunce cu bani din elicopter" pentru a depăşi criza

Algeria vrea să "arunce cu bani din elicopter" pentru a...

Autor: Catalina Apostoiu

19.09.2017, 00:05 1025

Premierul Algeriei Ahmed Ouyahia a prezentat un amplu plan de reducere a deficitului bugetar al ţării, plan care ar include şi împrumuturi de la banca centrală, în condiţiile în care ţara membră a OPEC încearcă să compenseze scăderea veniturilor din petrol fără să acceseze pieţele internaţionale de datorii, scrie Bloomberg.

Potrivit lui Ouyahia, finanţarea non-tradiţională va ajuta Algeria să iasă din criză în decurs de cinci ani. Planul pe cinci ani ar urma să echilibreze bugetul ţării pană în 2022, acoperind un deficit care a crescut puternic pe fondul scăderii dramatice a preţurilor petrolului la nivel mondial, care a dus de asemenea la aproape înjumătăţirea rezervelor valutare ale ţării.

"Dacă am recurge la împrumuturi externe, după cum sugerează FMI, vom avea nevoie să împrumutăm 20 miliarde de dolari pe an pentru a acoperi deficitul, iar în patru ani vom fi incapabili să plătim datoriile. Din acest motiv a recurs guvernul la finanţare non-tradi­ţională", a declarat premierul algerian.

În condiţiile în care datoria internă a ţării se situează la aproximativ 20% din PIB, Algeria se poate împrumuta suplimentar, a declarat FMI.

La începutul acestei luni, guvernul algerian a autorizat banca centrală să împrumute Trezoreria pentru reducerea deficitului.

Companiile şi importatorii ar avea de caştigat de pe urma unei injecţii de lichiditate, însă analiştii spun că există riscuri.

Dublată de actualele restricţii asupra importurilor, "finanţarea de către banca centrală a deficitului fiscal va alimenta creşterea inflaţiei şi va duce la deprecierea monedei locale", se arată într-un raport recent redactat de Riccardo Fabiani, senior analyst al Eurasia Group.

Cu privire la deprecierea dinarului, Ouyahia a declarat că acesta "scade odată cu scăderea rezervelor valutare", argumentand că moneda locală s-a depreciat cu 25-30% în ultmii trei ani deşi în acea perioadă nu s-a recurs la niciun fel de finanţare tradiţională.

Analistul Eurasia Group a avertizat însă că este posibil ca măsurile prezentate recent să nu fie suficiente pentru a scăpa de necesitatea de a accesa pieţele internaţionale.

"Măsurile de austeritate şi deprecierea monedei locale vor avea doar un impact limitat asupra deficitului de cont curent". Dacă preţurile petrolului nu-şi revin în următorii cinci ani, iar autorităţile nu vor fi capabile să reducă importurile, "Algeria şi-ar putea epuiza rezervele valutare pană în 2020" şi ar putea fi nevoită să recurgă la ajutor din afară pentru finanţare, a arătat acesta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO