Business Internaţional

Ambiguităţile Tratatului de la Lisabona: cum poate „trişa” Marea Britanie

Ambiguităţile Tratatului de la Lisabona: cum poate...

Autor: Georgiana Mihalache

25.07.2016, 18:27 1309

În momentul în care Marea Britanie cere ca articolul 50 al Tratatului de la Lisabona să fie activat, începe în mod formal ieşirea ţării din Uniunea Europeană, potrivit Financial Times.

Theresa May, şefa guvernului de la Londra, îşi doreşte să amâne ieşirea Marii Britanii până la începutul lui 2017, în timp ce Bruxelles-ul şi câteva state din Uniune vor ca articolul 50 să fie activat mai repede. De menţionat că doar Marea Britanie poate invoca articolul 50, însă şi UE are la dispoziţie măsuri pentru a penaliza guvernul britanic în cazul menţinerii stării de incertitudine.

Articolul 50 permite oricărui stat membru să se retragă din Uniunea Europeană în concordanţă cu propriile prevederi constituţionale, iar acum constituie baza oricăror discuţii şi negocieri în urma referendumului din Marea Britanie prin care cetăţenii au votat pentru ieşirea din UE.

Reprezentanţii UE şi cei britanici trebuie să ajungă la un acord referitor la ambiguităţile articolului, însă nu există un precedent al invocării articolului 50, Marea Britanie fiind prima ţară care votează pentru ieşirea din Uniune,.

După ce hotărârea de retragere este luată de cetăţenii unui anumit stat, ţara care decide să se retragă trebuie să anunţe Consiliul European că nu mai vrea să facă parte din UE. În urma notificării prin care se anunţă retragerea, Uniunea Europeană trebuie să ajungă la un acord cu acel stat şi să negocieze condiţiile retragerii, dar şi viitoarele relaţii dintre Uniune şi statul retras.

O altă prevedere din articolul 50 vizează tratatele care stau la baza funcţionării Uniunii Europene. Acestea nu vor mai fi valabile după încheierea unui acord între UE şi statul respectiv. Dacă cele două entităţi nu vor ajunge la o înţelegere, convenţiile europene vor continua să se aplice în statul care îşi doreşte retragerea pentru încă doi ani. O altă opţiune este o înţelegere unanimă între Consiliul European şi ţara care vrea retragerea pentru a extinde perioada discuţiilor şi negocierilor.

Termenul de doi ani de discuţii este amendamentul care pune probleme conducerii Marii Britanii, care îşi doreşte să negocieze ieşirea în avantajul ţării şi nu ar reuşi să obţină ce îşi propune într-un astfel de termen, scrie nbcnews.com.

Un alt alineat din articolul 50 se referă la reprezentanţii statului care şi-a anunţat plecarea din Consiliului European care nu au dreptul de a participa la discuţiile şi la deciziile Consiliului care privesc retragerea.

În acest fel, regulile prin care UE decide ieşirea Marii Britanii vor fi adoptate în lipsa Regatului Unit.

Dacă un stat care s-a retras din Uniunea Europeană cere să redevină membru, cererea va intra în discuţie în baza prevederilor din articolul 49 al Tratatului de la Lisabona, în care sunt expuse condiţiile de aderare la UE.

Astfel, orice ţară care părăseşte Uniunea Europeană va urma acelaşi proces de integrare pentru a redeveni membră, proces care poate dura şi câţiva ani. Cererea de reintegrare include şi măsuri cum ar fi trecerea la moneda Euro, aspect pe care britanicii l-au evitat întotdeauna.

Pentru că articolul 50 nu menţionează că statul nu se poate răzgândi după ce a activat procedura de ieşire din UE, Marea Britanie poate renunţa la ideea de a părăsi Uniunea în cazul în care nu se ajunge la un acord în urma negocierilor, scrie Business Insider.

Lord Kerr, parlamentarul britanic care a scris articolul 50, nu a crezut că prevederea din Tratatul de la Lisabona va fi folosită chiar de Marea Britanie, iar decizia de a legifera o cale de ieşire a venit pentru a-i linişti pe euroscepticii care îşi exprimau dubiile cu privire la evoluţia Uniunii Europene. „Este mai bine să ai un cadru pentru retragere decât să nu ai deloc”, mai spune Kerr, citat de FT.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO