Inegalitatea distribuirii veniturilor a devenit o problemă arzătoare în SUA, unde a început campania prezidenţială. Pentru gospodăriile americane, venitul media a coborât la nivelurile din anii ’90. De asemenea, trei sferturi din avuţia ţării este în mâinile a doar 10% din populaţie. Problema a devenit prea dezbătută de opinia publică pentru ca politicienii să o ignore, scrie Financial Times.
Hillary Clinton a numit inegalitatea provocarea prezentului. Jeb Bush spune că dacă economia nu creşte, inegalitatea distribuirii veniturilor va rămâne o problemă. Marco Rubio crede că prea mulţi oameni îşi văd visul american îndepărtându-se de ei şi de copiii lor.
Între candidaţii democraţi şi republicani la preşedinţie există, în mod surprinzător, consensul că dezvoltarea familiilor din clasa de mijloc este blocată de stagnarea salariilor în timp ce economia trece prin transformări profunde.
Însă soluţiile propuse arată fracturi ideologice la fel de profunde, iar multe dintre ele nu aduc rezolvare uneia dintre cauzele principale ale stagnării veniturilor: creşterea slabă a productivităţii.
Unii analişti se întreabă dacă nu cumva soluţiile promovate acum nu vor avea decât efecte limitate.
Creşterea salariului minim
În timp ce încercările de a majora salariul minim la nivel federal sunt blocate în Congres din cauza opoziţiei republicanilor, multe dintre statele americane au lansat propriile creşteri, iar democraţii sprijină iniţiativele.
Salariul minim la nivel federal este de 7,25 de dolari pe oră, mai mic decât maximul de 8,54 de dolari pe oră (ajustat la inflaţie) atins în 1968. De la ultima majorare, în 2009, salariul şi-a pierdut 8% din puterea de cumpărare.
Bernie Sanders, un politician democrat, insistă cu o creştere dramatică la 15 dolari pe oră. La fel face şi Martin O’Malley, fost guvernator al statului Maryland. Hillary Clinton susţine şi ea ideea unui salariu mai mare, dar nu a indicat că urmăreşte o creştere atât de radicală.
Motivul prudenţei este clar. Unele studii sugerează că modificări modeste ale salariului minim nu afectează piaţa locurilor de muncă, dar claritatea este mai mică în ceea ce priveşte impactul creşterilor mari. Unii economişti suspectează că majorările mari vor forţa companiile să amortizeze costurile mai mari prin creşterea preţurilor sau că pot duce la eliminări semnificative de locuri de muncă. Companiile ar putea fi încurajate astfel să investească mai puţin în oameni şi mai mult în înlocuirea lor cu utilaje sau roboţi. „Când începi să vorbeşti de dublarea salariului minim încep şi îngrijorările“, spune Alan Blinder, profesor la Princeton University.
Republicanii încearcă să blocheze creşterea salariului minim, însă sunt interesaţi de introducerea unui sistem de facilităţi fiscale în funcţie de muncă. Un astfel de program, „Scutiri de taxe pentru venitul câştigat“, datând din anii ’70, de pe timpul preşedinţiei lui Gerald Ford, a scos din sărăcie 6,5 milioane de americani în 2012. Promovatorii sistemului spun că este mai bun decât creşterea salariului minim deoarece creşte participarea la forţa de muncă a celor cu cele mai mici venituri şi evită riscul creşterii şomajului.
Germania schimbă macazul
În Germania, creşterea costurilor cu forţa de muncă începe să afecteze competitivitatea ţării, ameninţând creşterea economică şi investiţiile, scrie The Wall Street Journal.
Propulsate de economia sănătoasă şi de şomajul aflat la niveluri record, costurile cu forţa de muncă urcă rapid în timp ce guvernul îşi întăreşte controlul asupra pieţei muncii. Companiile sunt cele care suportă nota de plată pentru salarii.
Date oficiale arată că salariile reale au crescut în primul trimestru cu cel mai rapid ritm de după 1992, când salariile din Germania de Est au sărit în sus în urma reunificării ţării.
Companiile germane se plâng acum că simt impactul, dar la Berlin politicienii ignoră trendul despre care economiştii şi managerii spun că, dacă este scăpat de sub control, va lovi creşterea economică şi locurile de muncă.
Martin Kapp, CEO-ul producătorului de utilaje industriale KAPP Werkzeugmaschinen a explicat că se aşteaptă ca pentru compania sa cheltuielile cu personalul, care includ pe lângă salarii contribuţiile sa asigurprile sociale, de sănătate şi la pensii, să se majoreze cu 30% în zece ani.
Stagnarea salariilor şi flexibilizarea contractelor de muncă – adică o libertate mai mare pentru angajatori să disponibilizeze din personal sau să reducă programul de lucru - la începutul acestui secol a transformat Germania din una dintre cele mai scumpe baze de producţie din lume într-un exportator puternic.
„Industria şi politicienii nu au fost niciodată mai străini unii de alţii“
Însă multele greve din transport, educaţie şi sănătate i-au pus pe gânduri pe politicienii aflaţi la guvernare.
„În doar patru sau cinci ani de acum încolo Germania s-ar putea să-şi fi pierdut competitivitatea câştigată prin moderaţia salarială în ultimul deceniu“, crede Jörg Krämer, economist şef la Commerzbank.
Berlinul a introdus din acest an un salariu minim pe economie de 8,50 de dolari pe oră, a înăsprit regulile negocierilor collective şi, probabil, va introduce limite mai stricte pentru angajările temporare.
„Industria naţională a Germaniei şi politicienii nu au fost niciodată în istoria recentă mai străini unii de alţii“, spune Reinhold Festge, preşeditele federaţiei patronale VDMA, care reprezintă 3.000 de companii mijlocii.
Datele OCDE arată că în Germania costul unitar al forţei de muncă, un indicator al productivităţii muncii, a crescut cu 2,4% în fiecare an începând cu 2012, în timp ce în Spania şi Grecia indicatorul a scăzut cu 1,3% respectiv 4,1%. Anul trecut salariile negociate pe piaţa germană s-au majorat cu aproape 3%.
„Germania îşi joacă la ruletă avantajul competitive faţă de zona euro“, a avertizat Dirk Schlotböller, economist la DIHK.
Revenirea zonei euro continuă
Creditarea bancară din zona euro către gospodării a accelerat, iar încrederea în economia germană s-a îmbunătăţit, semne că economia uniunii monetare îşi regăseşte puterea în pofida crizei greceşti şi a turbulenţelor din China, scrie The Wall Street Journal.
Creditele date de bănci gospodăriilor au crescut în iunie cu 1,7%, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cel mai accelerat ritm din luna mai, potrivit datelor BCE.
Însă distribuirea creditului este neuniformă în zona euro, iar creşterea creditării către companii este încă slabă, de doar 0,1%. Analiştii BCE estimează că economia regiunii va creşte cu 1,5% anul acesta mulţumită revenirii rapide a Spaniei şi creşterii solide din Germania.
„Producătorii din industria manufacturieră sunt clar mai optimişti legat de dezvoltarea afacerilor lor“, a explicat Hans-Werner Sinn, institutul german de cercetare economică Hans-Werner Sinn.Salariile reale din Germania au crescut în primul trimestru cu cel mai rapid ritm de după 1992, când salariile din Germania de Est au sărit în sus în urma reunificării ţării.
