Business Internaţional

America vrea să pună bocancul pe gâtul chinezilor: Amenda de 1 miliard pe care o suportă una dintre cele mai mari companii chineze în mijlocul conflictului comercial

America vrea să pună bocancul pe gâtul chinezilor:...

Autor: Alex Ciutacu

25.06.2018, 17:03 595

Compania chinezilor de la ZTE, pe care guvernul american a acuzat-o în repetate rânduri că a încălcat sancţiuni impuse de stat, a plătit o amendă de 1 miliard de dolari, transmite Departamentul de Comerţ din Statele Unite, potrivit CNN.

Plata amenzii vine la câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a încercat să convingă peste douăzeci de legiuitori americani – în special republicani – că amenda şi decizia de a numi o echipă americană de monitorizare asupra companiei, ar fi o pedeapsă suficientă pentru ZTE.

În plus, ZTE va depune 400 de milioane de dolari într-un cont escrow, în zilele următoare, potrivit declaraţiilor oficialilor din Comerţ. Aceşti bani trebuie să ofere un impuls pentru ZTE de a respecta regulile comerciale.

Casa Albă şi Congresul american s-au contrazis asupra situaţiei companiei – care produce smartphone-uri şi este al doilea cel mai mare producător chinez de echipament telecom.

Unii legiuitori consideră că pedeapsa nu este suficientă pentru chinezi, aceştia considerând compania o ameninţare la adresa securităţii naţionale în contextul tensiunilor comerciale cu China.

Săptămâna trecută Trump s-a întâlnit cu legiuitorii americani la Casa Albă pentru a discuta o posibilă dispoziţie nouă pentru legea apărării naţionale, care ar reinstaura interdicţia asupra ZTE de a face business cu furnizorii americani.

Astfel, compania cu 75.000 de angajaţi, s-ar putea prăbuşi.

Republicanii şi Democraţii s-au reunit în încercarea de a bloca decizia lui Trump de a renunţa la această interdicţie. Până acum Trump le-a transmis reporterilor că „lucrează la asta”.

Cu toate acestea, plata în contul escrow de 400 de milioane de dolari ar putea fi ultimul pas înainte ca interdicţia să fie ridicată.

Interdicţia urmată de amendă reprezintă consecinţele acţiunilor ZTE în 2017. Americanii au descoperit că ZTE a violat sancţiunile impuse de SUA Iranului şi Coreei de Nord, făcând business în aceste regiuni.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO