Business Internaţional

Analiştii se întreabă dacă nu cumva în mareea de lichiditate din SUA cresc germenii unei noi crize

Analiştii se întreabă dacă nu cumva în mareea de...

Autor: Bogdan Cojocaru

28.10.2014, 19:42 979
Lumea financiară se aşteaptă ca astăzi Rezerva Federală ame­ri­cană (Fed) să facă istorie şi să oprească masivul program de printare de bani pentru achiziţii de active prin care a injectat sute de miliarde de dolari în cea mai mare economie a lumii şi pieţele după ce acestea au fost zguduite de criza financiară globală.

Problema care se pune acum este dacă nu cumva mareea de lichiditate a lă­sat în urmă „resturi“ to­xi­ce precum creditele auto sub­prime, acordate per­soa­ne­lor cu boni­tate redusă, care amin­tesc de ipotecile sub­prime care au sub­mi­nat siste­mul financiar ame­ri­can, ducând la criza din 2008-2009.

Creditele subprime pentru achiziţii de auto­vehicule, împachetate în titluri finan­ciare garantate cu active („asset-backed securities“ sau pe scurt ABS), au fost, ca şi alte categorii de active riscante, beneficiarii celor şase ani de Quantitative Easing, pro­gra­mele prin care Fed a cumpărat active de pe pieţe, scrie Financial Times.

Când Fed a început să facă aceste achi­zi­ţii, la sfârşitul anului 2008, scopul era sim­plu, acela de a dezlănţui un tsunami de lichi­ditate pentru a forţa investitorii nervoşi să renunţe la investiţiile sigure şi să cumpere ac­tive riscante, dar care oferă câştiguri mai mari.

Tactica a funcţionat, iar o jumătate de deceniu de QE şi rate de dobândă reduse pare să-i fi mobilizat să cumpere active ris­can­te pe investitorii care se chi­nuie să-şi atingă ţin­tele de profit.

 

Frenezia datoriilor

Utilajele de împachetat ac­tive riscante ale Wall Street-ului şi-au mărit ca­den­ţa pentru a arunca pe pia­ţă titluri financiare în care sunt înghesuite credite cor­po­rate, ipoteci comer­cia­le şi îm­prumuturi auto sub­prime. Companiile au vândut anul trecut obli­gaţiuni cu ratinguri din categoria junk de 359 de miliarde de dolari, nivel record, pro­fitând de dobânzile reduse pentru a-şi re­fi­nanţa datoriile, iar investitorii se înghesuie să le cumpere.

„QE a inundat sistemul cu lichiditate şi con­curezi cu o entitate cu o balanţă de active şi pasive nelimitată. Aceasta a intensificat cău­tarea randamentelor ridicate şi a cauzat creş­terea apetitului pentru risc“, spune Manish Kapoor, analist la West Wheelock Capital.

Piaţa creditelor subprime pentru achiziţia de maşini este doar un exemplu. Aici, ademeniţi de câştigurile mai mari pe care le-ar putea aduce ABS-urile în care sunt împachetate împrumuturile auto sub­prime, investitorii s-au înghesuit să cumpere aceste titluri. Vânzările de astfel de active se ridică la 17,4 miliarde de dolari de la înce­putul anului şi sunt pe o traiectorie care le-ar putea aduce la cel mai ridicat nivel de după perioada de boom a creditelor.

Unele companii de intermediere a finanţării pentru achiziţii auto se confruntă cu o cerere atât de mare pentru ABS-uri, încât vând titlurile încă înainte ca împru­mu­tul care stă la baza lor să fie făcut. Astfel de practici deveniseră o modă înainte de criză, când cererea pentru ABS-uri în care erau împachetate credite impotecare subprime era mai mare decât fluxul de credite noi.

 

Credite ipotecare cu garanţii mici

Acum par să fi apărut tendinţe similare, trezind temeri că goana investitorilor după profit se va sfârşi din nou prost.

Ce se întâmplă pe piaţa imobiliară trezeşte, de asemenea, îngrijorări, iar fostul CEO al băncii americane Bear Stearns Alan Schwartz a avertizat că măsurile luate pen­tru stimularea acestei pieţe, precum vân­zarea de ipoteci ieftine, ar putea alimenta o nouă bulă a creditării. Bear Stearns s-a prăbuşit în timpul crizei creditelor ipotecare subprime din 2008, scrie CNBC.

Temerile lui Schwartz au fost provocate de agenţia federală pentru finanţarea achi­zi­ţiilor de locuinţe, care a anunţat că vrea să per­mită din nou americanilor să cumpere lo­cu­inţe având în depozite doar 3% din valoa­rea activului. În prezent, cei care se îm­pru­mu­tă trebuie să plătească în avans 5% pen­tru a primi o ipotecă garantată.

„Când oferi credite persoanelor care dau în avans sume foarte mici, iar ele pot re­nun­ţa la ipoteci, plantezi seminţele viitorului ci­clu“, a spus Schwartz. O asociaţie bancară es­timează că anul viitor vor fi emise credite ipo­tecare de 1.190 mld. dolari, cu 7% mai mult decât anul acesta. „Economia SUA a devenit extrem de de­pen­dentă de credit“, a explicat fostul bancher.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO