Business Internaţional

Angela Merkel îi critică pe social-democraţi şi reafirmă angajamentul de a aloca 2% pentru Apărare

Angela Merkel îi critică pe social-democraţi şi...

Autor: Marian Avram

15.08.2017, 04:55 120

Comentariul făcut de Merkel subliniază diferenţele dintre ea şi rivalul său social-democrat, pe fondul alegerilor parlamentare care vor avea loc în Germania luna viitoare.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a afirmat în dese rânduri că aliaţii NATO trebuie să-şi respecte angajamentele asumate şi să aloce 2% pentru Apărare.

Merkel i-a criticat pe liderii social-democraţi pe motiv că sunt neserioşi, ei atacând o decizie a Guvernului de la Berlin pe care au aprobat-o în urmă cu trei ani, fiind partenerii de coaliţie ai creştin-democraţilor. Cancelarul german a subliniat că Germania va atinge cota celor două procente până în 2024.

Martin Schulz şi Thomas Oppermann, doi dintre liderii SPD, au afirmat recent că resping planul lui Donald Trump de a aloca 2% pentru Apărare.

”Spunem nu răspicat celor două procente cerute de Trump şi alianţei CDU/CSU. Nu numai că este nerealist, însă este pur şi simplu obiectivul greşit. Dacă s-ar întâmpla asta, Germania ar deveni cea mai mare putere militară a Europei, iar nimeni nu vrea asta din cauza trecutului său”, au declarat cei doi lideri ai social-democraţilor.

Sigmar Gabriel, ministrul de Externe al Germaniei, a mers şi mai departe, spunând că alocarea celor două procente pentru Apărare este ”o idee nebună”.

Angela Merkel a mai precizat că, cu toate vor creşte cheltuielile de apărare, bunăstarea germanilor nu va fi afectată deoarece nu vor fi efectuate tăieri bugetare în alte sectoare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO