Business Internaţional

Angela Merkel şi Martin Schulz îndeamnă cetăţenii să voteze în scrutinul parlamentar de duminică

Angela Merkel şi Martin Schulz îndeamnă cetăţenii...

Autor: Mihai Draghici, Mediafax

23.09.2017, 16:01 1776

Aproximativ 61,5 milioane de cetăţeni sunt aşteptaţi la urne în scrutinul parlamentar federal programat duminică în Germania.

Potrivit unui sondaj publicat sâmbătă de Institutul INSA, partidul Angelei Merkel - Uniunea Creştin-Democrată (CDU) -, şi filiala bavareză a acesteia - Uniunea Creştin-Socială (CSU) -, se vor plasa pe primul loc în scrutinul legislativ federal, fiind creditate cu 34%. Pe locul doi în intenţiile de vot se situează Partidul Social-Democrat (SPD, centru-stânga), condus de Martin Schulz, fost preşedinte al Parlamentului European, cu 21%. Pe locul al treilea, cu 13% din intenţiile de vot, se poziţionează partidul eurosceptic Alternativă pentru Germania (AfD, extremă-dreapta), urmat de formaţiunea Die Linke, care are o doctrină de stânga, cu 9%, şi de Partidul Democraţilor Liberi (FDP, centru-dreapta), tot cu 9%. Formaţiunea Alianţa '90/Partidul Verzilor (B90/G, centru-stânga) este creditată cu 8%.

Dacă Alternativă pentru Germania va obţine acest scor, va fi prima dată după al II-lea Război Mondial când un partid de extremă-dreapta va avea reprezentanţi în Parlament.

Angela Merkel a îndemnat alegătorii să participe la vot, reiterând angajamentul pentru susţinerea familiilor, pentru evitarea majorării taxelor şi în favoarea îmbunătăţirii siguranţei publice. De asemenea, liderul creştin-democrat a lăudat rolul Uniunii Europene în oferirea de stabilitate. "Vrem să creştem motivaţia alegătorilor, în contextul în care mulţi încă sunt indecişi", a afirmat Angela Merkel.

Referindu-se la criza imigranţilor extracomunitari din anul 2015, Merkel a justificat politicile de flexibilitate invocând raţiuni umanitare, dar a dat asigurări că situaţia nu se va repeta. "Ceea ce s-a întâmplat în anul 2015 nu se poate repeta şi nu se va repeta", a spus Merkel, dând asigurări că va proteja frontierele Uniunii Europene.

La rândul său, Martin Schulz, liderul Partidului Social-Democrat (SPD), a lansat un apel la vot, explicând că absenteismul va favoriza formaţiunea Alternativă pentru Germania, "groparul democraţiei".

Liderul social-democrat s-a declarat optimist privind rezultatul scrutinului parlamentar, argumentând că 37% dintre alegători sunt indecişi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO