Business Internaţional

Anturajul lui Putin: Pe cine ţine aproape şi care sunt cei mai puternici oameni din Rusia. INFOGRAFIC

Anturajul lui Putin: Pe cine ţine aproape şi care sunt...

Autor: Alexandra Marcu

06.09.2015, 00:00 9669

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, se înconjoară doar de persoane în care are încredere deplină, printre care şi Sergei Ivanov, şeful staff-ului Administraţiei Prezidenţiale, Alexander Bortnikov, şeful securităţii ruse şi miliardarul Gennady Timchenko.

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, a câştigat pentru prima dată alegerile în anul 2000 şi a rămas la putere două mandate, după care a schimbat locurile cu prim-ministrul Dimitri Medvedev numai ca ulterior, în anul 2012, să deţină din nou funcţia supremă în stat.

Sergei Ivanov, şeful staff-ului Administraţiei Prezidenţiale din Rusia începând cu luna decembrie a anului 2011, l-a cunoscut pe Vladimir Putin în Minsk în timp ce urmau împreună cursurile postuniversitare în Drept. Din 1998, Ivanov a ocupat diverse funcţii, printre care se numără şi cele de deputat sau de vice prim-ministru.

 

Sursă grafic: Time

 

Nikolai Patrushev s-a născut la Leningrad în 1951, iar 23 de ani mai târziu a absolvit Facultatea de Inginerie Navală. În anul 1975 a intrat în KGB, iar de atunci el a fost prezent în viaţa politică. Astăzi, el este Şeful Serviciilor Secrete.

Sergei Shoigu, actualul ministru al Apărării şi preşedintele Federaţiei Internaţionale de sport şi a pompierilor, a ocupat de-a lungul timpului mai multe funcţii precum preşedintele Inspectoratului de Stat în Construcţii din Federaţia Rusă sau ministrul Inspectoratului de Situaţii de Urgenţă. Shoigu are cea mai mare colecţie de săbii de tip samurai vechi din Rusia, cu o valoare estimată de Russia Insider la peste 40 de milioane de dolari.

Alexander Bortnikov, un oficial rus, este şeful principalei agenţii de securitate din Moscova, succesorul vechii organizaţii KGB, care se ocupă cu contraspionajul, securitatea frontierelor, contraterorism şi supraveghere, dar şi cu investigarea diferitelor de infracţiuni şi încălcarea legilor federale.

Sergei Ivanov, Nikolai Patrushev, Sergei Shoigu şi Alexander Bortnikov sunt „şoimii militari” din anturajul lui Vladimir Putin.

Arkady Rotenberg, un prieten din copilărie a lui Putin, este un om de afaceri rus care deţine împreună cu fratele său o companie care se ocupă de construcţia de conducte în sectorul petrolier şi de gaze. Rotenberg este un apropiat de încredere al preşedintelui.

Gennady Timchenko este fondatorul şi deţinătorul comapaniei de energie, transport şi infrastructură, Volga Group. Timchenko are o avere estimată de Fordes la 11 miliarde şi jumătate de dolari.

Igor Sechin, un oficial rus, conduce compania Rosneft care cel mai mare producător de petrol din Rusia.

Patriarhul Kirill şi Tikhon Shevkunov sunt cei mai importanţi oameni care fac parte din cercul persoanelor cărora li se poate confesa Putin.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO