Business Internaţional

Ascensiunea dolarului ar putea reprezenta „condamnarea“ pentru materiile prime

Ascensiunea dolarului ar putea reprezenta...

Autor: Bogdan Cojocaru

08.04.2015, 00:06 1635
Ceea ce Rezerva Federală ame­ricană (Fed), cea mai pu­ter­nică bancă centrală din lume, va face pentru a pro­teja cea mai mare eco­no­mie din lume va influenţa de­ci­si­v pia­ţa materiilor prime. Ascensiunea do­laru­lui presează în jos preţurile, iar pro­babi­lita­tea ca moneda ame­ricană să-şi continue aprecierea în urma decizi­ilor Fed este mare.

Din mai 2014 dolarul nu s-a mişcat decât în sus şi a spart toate pragurile tehnice de rezistenţă. Boomul care dura de mult timp pe piaţa materiilor prime s-a terminat în 2011 din cauza crizei, iar anul trecut a adus prăbuşiri spectacu­loa­se ale materiilor prime, cea mai re­mar­cabilă fiind poate ieftinirea pe­tro­lului. Puţinele puseuri de revenire au fost în majoritatea lor provocate de eve­ni­mente imprevizibile precum dezastre na­turale sau perspectiva vreunui război.

 

Fierul şi cuprul

Preţul minereului de fier, materie pri­mă esenţială în industria siderurgică, s-a redus cu 35% anul acesta, scrie The Wall Street Journal. Blocarea unor dru­muri de către grevişti indonezieni, o pa­nă de curent în Australia şi alunecări de­zastruoase de teren în Chile au făcut ca preţul cuprului, un alt metal impor­tant pentru industrie folosit la orice, de la electrocasnice la ţevi pentru apă, să ur­ce cu 11% de la minimul ultimilor cinci ani atins în ianuarie. Creşterea vi­ne în con­tex­tul în care prăbuşirea pre­ţurilor me­ta­lelor care a început în 2011 să forţeze companiile de minerit să di­mi­nueze investiţiile, făcând livrările glo­ba­le mai vulnerabile la întreruperea pro­ducţiei. Piaţa cuprului este de ani de zile trasă în jos de încetinirea cererii din par­tea Chinei, cel mai mare consumator.

Ani de zile investitorii au considerat ca fiind ceva sigur creşterea producţiei de cupru din mine. Mulţi analişti s-au aş­tep­tat ca producţia minelor să depă­şească cererea industriei în 2015 pentru pri­ma dată în şase ani. Unii văd recen­te­le întreruperi ca pe un semnal de tre­zire la realitate. După 23 de săptămâni consecutive de pariuri contra cuprului, managerii de bani au început în martie să mizeze pe această materie primă.

Trei zile de ploi torenţiale la sfâr­şi­tul lunii martie au cauzat inundaţii şi alu­necări de teren în Chile, cel mai ma­re producător şi exportator de cupru la nivel mondial. Minele au fost inun­da­te, iar comunicaţiile tăiate în regiunile bo­gate în cupru – deşerturile Atacama şi Antofagasta. Un oficial a descris in­t­em­periile ca fiind cel mai mare dezastru pro­dus de ploaie în ultimii 80 de ani. Înainte cu o săptămână, muncitori din Indonezia au blocat drumuri din cauza unor dispute privind salariile, forţând mi­nele celui de-al doilea mare pro­du­că­tor de cupru din lume să-şi întrerupă pro­ducţia timp de cinci zile.

 

Cărbunele

Grupul minier Glencore Xstrata, unul dintre cele mai mari din lume, a încheiat cu producătorul de energie Tohoku Electric Power din Japonia un contract de livrare de cărbune industrial la un preţ cu 17% mai mic decât anul trecut, potrivit Reuters. Preţurile cărbu­nelui folosit în industrie sunt cu două treimi mai jos faţă de maximul atins în 2011.

Pieţele internaţionale sunt afectate de faptul că China, cel mai mare produ­că­tor şi consumator al acestui com­bus­ti­bil, a limitat importurile pentru a-şi sprijini minele şi reduce poluarea.

 

Petrolul

După un plonjon de aproape 50% anul trecut, preţul petrolului destinat pie­ţei americane este acum cu 6% sub ni­velul de la începutul acestui an. Însă Bren­tul, de referinţă pentru Europa şi pentru majoritatea pieţelor interna­ţio­na­le, este cu mai mult de 1% peste ni­velul la care a început anul. Preţurile au fost influenţate în sus de veşti care au anunţat reducerea stocurilor de ţiţei din SUA şi diminuarea investiţiilor în in­dus­tria de profil, iar în jos de pers­pec­ti­va creşterii inundaţiei cu petrol care îneacă piaţa în condiţiile în care oficiali iranieni au vizitat Beijingul pentru a găsi cumpărători. Iran este unul dintre cei mai mari producători de petrol din lu­me, dar livrările i-au fost limitate de un embargo internaţional. Acum sunt şanse mari ca în următoarele luni sancţiunile să fie ridicate.

„Există supraproducţie, stocurile cresc şi acum mai există şi perspectiva ca mai mult petrol iranian să intre pe piaţă“, a explicat Carsten Fritsch, analist la Commerzbank. 

 

Dolarul

În aceste condiţii, creşterea recentă a dolarului s-ar putea dovedi a fi „ultimul cui bătut în sicriul materiilor prime“, consideră Andrew Hecht, un trader cu experienţă în materii prime. El face analize pe care le publică în Seeking Alpha. Acum dolarul este la niveluri nemaivăzute din 2003. Moneda americană influenţează preţurile materiilor prime deoarece acestea sunt tranzacţionate în dolari. Când dolarul se apreciază, este afectată cererea în condiţiile în care preţurile evaluate în alte monede cresc.

Pe frontul factorilor de influenţă fundamentali, indicatorii înclină hotărât spre întărirea dolarului. Europa tocmai a iniţiat propriul program de ajustare cantitativă, care depreciază euro şi ţine dobânzile la niveluri reduse. În anumite ţări europene, ratele negative slăbesc monedele naţionale. În acelaşi timp, în SUA dobânzile nu se vor duce mai jos şi ar putea începe să crească anul acesta, împingând în sus dolarul. Totul depinde de starea economiei americane, care oricum evoluează mai bine decât mulţi alţi concurenţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO