Business Internaţional

Averile celor mai bogaţi 10 ruşi au crescut cu 3 miliarde dolari, în pofida sancţiunilor occidentale

Averile celor mai bogaţi 10 ruşi au crescut cu 3...

Autor: Anca Dumitrescu

22.08.2014, 00:00 255
Cei mai bogaţi 10 magnaţi ruşi au înregistrat din martie, când a început escaladarea tensiunilor din Ucraina, un câştig net cumulat de 3 miliarde de dolari, în pofida conflictului din ţara vecină şi a sancţiunilor impuse de SUA şi Uniunea Europeană unor companii şi persoane din Rusia. Dintre aceştia, pe primele cinci poziţii în topul miliardarilor se află în ordine Alişer Usmanov, a cărui avere a stagnat din martie la 18,3 miliarde de dolari, Viktor Vekselberg cu 14,9 mld. dolari (-2%), Mihail Fridman, cu 14,4 miliarde dolari, în stagnare, Leonid Mikhelson, cu 14,4 miliarde dolari (+13%) şi Vladimir Potanin, cu 14,3 miliarde dolari (+9%), potrivit companiei de cercetare Wealth-X. Conflictul din Ucraina şi-a pus totuşi amprenta asupra unora dintre averi.
 
Astfel, trei dintre magnaţi, respectiv Ghenadi Timcenko, German Khan şi Viktor Vekselberg, au pierdut în total 1,8 mld. dolari, respectiv 5% din averile lor cumulate, din martie şi până la jumătatea lunii august. Cel mai mare perdant este Timcenko, proprietarul companiei de investiţii Volga Group, a cărui avere s-a redus cu 8% de la agravarea tensiunilor din Ucraina. Timcenko a pierdut 1 miliard de dolari din martie şi până la jumătatea lunii august, în prezent având o avere personală netă de 12,2 miliarde de dolari. German Khan, în vârstă de 52 de ani, a pierdut în aceeaşi perioadă 4% din avere, respectiv o jumătate de miliard de dolari. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO