Business Internaţional

Avertisment pentru toată lumea. Firmelor germane, baza celei mai mari economii europene, le este teamă să investească

Aproape 13% din investiţiile realizate de companiile germane în 2014 reprezintă contribuţia firmelor cu venituri anuale de 500 milioane euro sau mai mici.

Aproape 13% din investiţiile realizate de companiile germane în 2014 reprezintă contribuţia firmelor cu venituri anuale de 500 milioane euro sau mai mici.

Autor: Catalina Apostoiu

15.03.2017, 20:29 1374

Companiile din categoria „Mittelstand“, afaceri de familie considerate coloana vertebrală a economiei germane, văd obstacole în calea investiţiilor din cauza instabilităţii politice şi economice de pe principalele lor pieţe, scrie The Wall Street Journal.

Krones AG, un producător de ambalaje şi echipamente de îmbuteliere, intenţiona să investească până la 20 de milioane de euro peste hotare în următorii doi ani, însă, din cauza accentuării nesiguranţei la nivel mondial, compania îşi reanalizează planul. „Pentru firme ca noi, luarea de decizii cu privire la investiţii străine este mereu dificilă, iar acum parcă şi mai mult“, spune Klaus Gerlach, director de operaţiuni internaţionale al Krones.

Brexitul, controalele mai stricte de capital din China şi schimbările de politică comercială aşteptate în SUA obligă directorii companiilor mici şi mijlocii din Germania, cunoscute ca „Mittelstand“, să-şi revizuiască planurile, unele amânându-şi deciziile de investiţii. Firmele Mittelstand, în mare parte afaceri de familie, formează coloana vertebrală a economiei germane. Companiile cu venituri anuale de 500 milioane de euro sau mai puţin au investit 138,3 miliarde de euro peste hotare în 2014, potrivit celor mai recente date furnizate de banca centrală germană, nivelul reprezentând aproape 13% din volumul total al investiţiilor realizate de companiile germane.

Companiile mai mari, binecunoscute, reprezintă doar un mic procent din businessul german, potrivit Institut fur Mittelstandsforschung, un institut german de cercetare economică. Iar multe dintre acestea spun că nu au nevoie să-şi modifice sau suspende planurile de investiţii. Perspectivele pentru firmele Mittelstand din Rusia, în urmă cu câţiva ani o piaţă profitabilă pentru acestea, s-au deteriorat după introducerea de sancţiuni împotriva acestei ţări de către UE. Turcia, de asemenea o piaţă promiţătoare pentru exportatorii germani, prezintă mai multe riscuri de la tentativa de lovitură de stat din 2016. Sustenabilitatea actualelor investiţii străine ale firmelor Mittelstand este pusă sub semnul întrebării, potrivit lui Klaus Gunter Deutsch, director de cercetare la Bundesverband der Deutschen Industrie. Modificările aduse NAFTA, de exemplu, sau relaţia comercială post-Brexit a Marii Britanii cu UE ar putea pune în pericol activele respective, spune Deutsch.

Hugo Kern und Liebers, producător de arcuri şi piese ştanţate cu sediul în Schramberg, cu venituri anuale de aproximativ 700 milioane de euro, intenţionează însă să-şi ducă la îndeplinire planurile de investiţii pe care le-a creionat pentru 2017 şI anii următori. „Nivelul de risc a crescut, însă am luat aceste decizii cu ani în urmă şi trebuie să le respectăm“, a declarat Hans-Jochem Steim, preşedinte al consiliului de supraveghere al companiei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO