Business Internaţional

Axa renunţă la investiţiile în tutun

Axa renunţă la investiţiile în tutun

Autor: CătăIina Apostoiu

24.05.2016, 00:00 268
Compania franceză de asigurări Axa a anunţat că renunţă la investiţiile din sectorul tutunului, argumentând că acestea intră în conflict cu poziţia sa de asigurător pe segmentul de sănătate, scrie Financial Times. Decizia companiei va da un impuls campaniei anti-fumat, iar aceasta survine chiar în condiţiile în care alţi investitori importanţi se gândesc să revină în sector. Axa deţine acţiuni şi obligaţiuni în sectorul tutunului de 1,7 mld. euro. Acţiunile vor fi vândute imediat, în timp ce obligaţiunile vor fi lăsate să expire. Mişcarea vine exact la un an după ce Axa anunţa că-şi vinde investiţiile din sectorul cărbunelui, de 500 mil. euro, înainte de summitul privitor la schimbările climatice din Paris, devenind unul din primele mari grupuri financiare care au luat o astfel de decizie. „Prin această decizie, contribuim la eforturile guvernelor din întreaga lume”, a declarat Thomas Buberl, care va prelua poziţia de CEO al Axa în septembrie. „Decizia ne va costa, însă necesitatea acesteia este clară: costul uman al fumatului este tragic, costul economic este uriaş“. Axa nu va fi primul investitor care renunţă la tutun. Fondul suveran norvegian, cât şi grupurile americane din sectorul pensiilor Calpers şi Calstrs au renunţat la investiţiile din industrie cu ani în urmă. Grupul francez consideră însă că este primul asigurător comercial care ia o poziţie cu privire la această problemă. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO