Bula speculativă cu obligaţiuni creată de marile bănci centrale prin emisiunile menite să stimuleze economiile pune în pericol sistemul financiar mondial, a avertizat Andy Haldane, director la Banca Angliei, scrie The Guardian.
Haldane a arătat că cel mai mare pericol pentru sistemul financiar ar fi o creştere semnificativă a randamentelor obligaţiunilor guvernamentale.
„Cel mai mare risc pentru stabilitatea sistemului financiar mondial este o inversare dezordonată a tendinţei randamentelor obligaţiunilor“, a spus bancherul.
El a semnalat faptul că „umbre“ ale unei astfel de evoluţii au avut loc în ultimele două-trei săptămâni.
„Am spart intenţionat cea mai mare bulă de obligaţiuni din istorie“, a spus Haldane, adăugând că „este nevoie de vigilenţă faţă de dezumflarea acestei bule“.
Randamentele obligaţiunilor guvernamentale au atins minime record datorită banilor tipăriţi de Banca Angliei şi Rezerva Federală (Fed) din SUA, dar în ultimele câteva săptămâni au început să crească.
Astfel, randamentul obligaţiunilor pe termen de zece ani ale guvernului britanic a atins miercuri 2,17%, în creştere faţă de 1,6% la începutul lunii mai.
PIMCo vede o probabilitate de 60% de recesiune globală în următorii 3-5 ani
PIMCO, cel mai mare fond de obligaţiuni din lume, avertizează că nivelurile mari de îndatorare au majorat la 60% probabilitatea ca economia mondială să intre în recesiune în următorii 3-5 ani, scrie CNBC.
Un ciclu de creştere pentru economia mondială durează aproximativ şase ani, perioadă după care urmează recesiune, iar frecvenţa recesiunilor se amplifică când gradul de îndatorare este ridicat şi tinde să scadă, se arată într-un raport al PIMCO. „Având în vedere că recesiunea mondială a fost acum patru ani şi că economia mondială este semnificativ mai îndatorată astăzi decât era în urmă cu patru ani, credem că acum este o probabilitate mai mare de 60% să trecem printr-o altă recesiune mondială în următorii 3-5 ani“, scrie în raport Saumil Parikh, director executiv al fondului de investiţii.
Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 13.06.2013
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels