Business Internaţional

Băncile împrumută 50 miliarde de dolari de la BCE, din cauza problemelor la finanţarea în monedă SUA

Autor: Marius Oncu

07.12.2011, 14:46 404

Băncile europene au împrumutat miercuri peste 50 miliarde de dolari de la Banca Centrală Europeană (BCE), prin prima ofertă de fonduri după reducerea costurilor de împrumut în colaborare cu alte cinci bănci centrale, iar situaţia reflectă problemele unor instituţii de credit la finanţarea în dolari.

Marile bănci centrale din zona euro, SUA, Elveţia, Marea Britanie, Canada şi Japonia au anunţat măsuri coordonate săptămâna trecută pentru a asigura lichidităţi în dolari băncilor din afara Statelor Unite.

Băncile din Europa au probleme mai mari în a obţine finanţări în dolari de pe piaţă, din cazua temerilor privind expunerea acestora la criza datoriilor suverane, potrivit reuters.

BCE a anunţat că băncile au cerut 50,7 miliarde de dolari pe perioadă de 84 de zile şi 1,6 miliarde de dolari pentru o săptămână. Cererea a depăşit aşteptările de zece miliarde de dolari ale traderilor consultaţi de Reuters.

Valoarea ridicată a cererii a fost atribuită de traderi problemelor din ţările lovite de criza datoriilor.

Întrucât costurile de finaţare de la BCE au fost reduse, parte a programului coordonat cu celelalte bănci centrale, licitaţia de fonduri a devenit mai atractivă pentru băncile comerciale, iar costurile pentru împrumuturile pe trei luni au fost aproape de cele din piaţa interbancară.

Rata Libor la trei luni, un indicator pentru costurile la care se împrumută băncile între ele, a atins 0,53775%, nivel întâlnit ultima dată la mijlocul anului trecut, când s-a accelerat criza datoriilor. BCE speră ca prin asigurarea de lichidităţi în dolari să determine reducerea acestor costuri.

Analiştii consideră că operaţiunile în dolari sunt benefice, dar impactul permanent al acestor aeste supraestimat.

"Ceea ce contează este ce va face BCE la şedinţa de poltică monetară de joi, mai ales în privinţa operaţiunilor de refinanţare pe termen lung şi a regulilor pentru garanţii. Ar fi util în prezent dacă am avea astfel de finanţări cu maturitate mai lungă", a declarat economistul Societe General, Michala Marcussen.

BCE ar putea anunţa operaţiuni de refinanţare cu perioade foarte lungi, de doi sau chiar trei ani la reuniunea de politică monetară de joi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO