Business Internaţional

BCE este îngrijorată de aprecierea euro: Starea economiei nu ar justifica această creştere

BCE este îngrijorată de aprecierea euro: Starea...

Autor: Bogdan Cojocaru

18.08.2017, 00:00 405

Oficialii din Consiliul guvernator al Băncii Centrale Europene au spus că sunt îngrijoraţi că euro s-ar putea aprecia mai mult decât ar justifica-o îmbunătăţirea stării de sănătate a economiei, scrie Bloomberg. „S-a remarcat că aprecierea euro de până acum poate fi considerată ca reflectând în parte schimbările din economia zonei euro în raport cu restul lumii, dar au fost exprimate îngrijorări legate de riscul privind cursul de schimb, care să nu sară prea sus în viitor“, se arată în minutele şedinţei de politică monetară a BCE din 19-20 iulie. Documentul a fost publicat ieri. „În acest context, s-a stabilit că, privind înainte, Consiliul guvernator avea nevoie de mai mult spaţiu de politică monetară şi de flexibilitate pentru a ajusta politica  şi gradul de relaxare a politicii monetare, dacă sau când este nevoie, în orice direcţie“ . Euro s-a apreciat cu 11% faţă de dolar de la începutul anului în condiţiile în care revenirea ecomonică  a luat amploare în zona euro. Aprecierea subliniază dificultăţile pe care trebuie să le ia în calcul BCE în procesul de normalizare a politicii monetare şi retragere a stimulului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO