Business Internaţional

BCE, la doar câteva ore de o problemă de 300 de miliarde de euro: Grecia

BCE, la doar câteva ore de o problemă de 300 de...

Autor: Florentina Dragu

25.01.2015, 17:42 1141

Sondajele de opinie de dinaintea alegerilor legislative de duminică indică drept favorită pentru câştigarea scrutinului formaţiunea de extremă stânga Syriza, condusă de Alexis Tsipras, acesta din urmă urmând să fie desemnat premier, în locul lui Antonis Samaras.

Potrivit consilierilor lui Tsipras pe teme financiare, una din primele acţiuni pe care Tsipras le va întreprinde în calitate de prim ministru va fi să renegocieze datoriile pe care Grecia le are către BCE, UE, FMI şi alţi investitori, datorii care în prezent se ridică la peste 312 miliarde de euro. Posibila mutare, fără precedent, stârneşte deja reacţii din partea politicienilor şi bancherilor.

În ceea ce priveşte BCE, statul elen datorează instituţiei 27 miliarde de euro, deoarece BCE a cumpărat, în 2010 şi 2011, obligaţiuni guvernamentale elene pentru a reduce nivelul randamentelor şi a ajuta ţara să se împrumute mai ieftin pe pieţele internaţionale.

"Există linii care pur şi simplu nu pot fi trecute, în special pentru BCE", a spus Doug Rediker, analist la International Capital Strategies.

Însă partidul Syriza rămâne ferm pe poziţii: "mandatul partidului este de a renegocia acordul", a declarat Yanis Varoufakis, fost profesor de economie la Universitatea din Texas, care se auto caracterizează drept "maxist liberal" şi care ar putea prelua portofoliul Finanţelor.

"Grecia a intrat în faliment în 2010 iar Europa, în infinita sa înţelepciune, a încercat să rezolve problema insolvenţei aşezând cel mai mare împrumut din istorie pe umerii slăbiţi ai statului grec falimentar", a spus Varoufakis, menţionând că Grecia nu are cum să îşi plătească toate datoriile.

Echipa de economişti a Syriza doreşte să obţină de la BCE o reducere drastică a datoriilor Greciei, propunând, printre altele, un schimb de obligaţiuni.

"BCE poate face multe lucruri. Una dintre soluţii ar fi schimbul de obligaţiuni", a declarat pentru CNBC John Milios, membru în partidul de extremă stânga.

Potrivit lui Milios, în schimbul obligaţiunilor elene deţinute de BCE, instituţia bancară ar putea primi de la autorităţile din Atena o nouă serie de obligaţiuni, de data aceasta cu un cupon de 0%. Cu alte cuvinte, obligaţiunile ar oferi BCE dobândă 0 pe toată durata deţinerii, care, în acest caz, ar fi indefinită.

Astfel de titluri sunt numite, ironic, drept "hârtie pentru tapet" în cercurile bancare.

Milios insistă că BCE şi-ar primi până la urmă banii pe obligaţiuni, dar peste 58 de ani, după ce economia Greciei se va fi redresat suficient iar nivelul datoriei va fi redus la 20% din PIB, de la 174% din PIB în prezent.

Deocamdată planurile Syriza sunt doar teoretice, iar reprezentanţii BCE au refuzat să facă comentarii pe tema situaţiei din Grecia până după alegerile de duminică.

Mai mulţi oficiali UE, printre care ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schaeuble şi omologul său olandez Jeroen Dijsselbloem, au avertizat în ultimele zile Grecia în privinţa riscurilor la care statul se expune în cazul în care deviază de la programul economic şi fiscal agreat cu Troica creditorilor.

Mai mult, un eventual eşec al Greciei de a continua reformele va duce la excluderea statului de pe lista ţărilor eligibile pentru accesarea de finanţări de la Banca Centrală Europeană prin noul program de achiziţii de active din zona euro, program a cărui valoare totală este de aproape 1.100 miliarde de euro şi care include cumpărarea de obligaţiuni guvernamentale.

Grecia nu va putea să participe la programul BCE cel puţin până în iulie, din cauza limitelor impuse achiziţiilor instituţiei de obligaţiuni de la un emitent, a spus joi preşedintele instituţiei, Mario Draghi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO