Unul dintre principiile fundamentale ale oricărui sistem juridic funcţional este să nu minţi în declaraţii şi să nu falsifici documentele solicitate de justiţie pentru că vei fi pedepsit cu închisoarea. Încălcarea jurământului de a spune adevărul este mărturie mincinoasă, iar falsificarea documentelor oficiale este atât mărturie falsă, cât şi fraudă. Acestea sunt infracţiuni grave, însă nu sunt sancţionate corespunzător dacă acuzatul face parte din inima sistemului financiar din SUA, ci din contră, se pare că indivizii cheie sunt foarte bine recompensaţi pentru infracţiunile lor, scrie Simon Johnson, fost economist-şef al FMI, într-o opinie publicată pe site-ul project-syndiacte.org.
În primul rând, nu au fost efectuate urmăriri penale serioase, ceea ce înseamnă că nimeni nu va fi acuzat de delict şi nimeni nu va plăti cu închisoarea. În ceea ce priveşte stimulentele materiale ale directorilor executivi, acestea sunt singurele care contează. Chiar şi terminologia folosită în discuţie este greşită. Dennis Kelleher, un avocat cu experienţă atât în sectorul privat, cât şi în cel public, spune lucrurilor pe nume: "robo-signing-ul" (angajaţii băncilor semnează acordarea de credite ipotecare fără a citi documentele) este un comportament sistematic, criminal şi fraudulos, echivalent cu minciuna, înşelăciunea şi furtul.
În al doilea rând, sancţiunile civile - o formă de amendă - sunt foarte mici comparativ cu mărimea băncilor implicate.
În al treilea rând, amenzile sunt plătite de acţionarii companiilor, nu de directorii executivi sau de membrii consiliului de administraţie, care sunt protejaţi prin contractele de asigurare. În puţinele cazuri în care amenda trebuia plătită de indivizi, fie poliţa de asigurare acoperea întreaga sumă, fie penalităţile erau banale comparativ cu compensaţiile financiare pe care le primeau bancherii pentru aceste infracţiuni.
Băncile plătesc amenzile cu bani de la stat
În plus, de parcă toate acestea nu erau de ajuns, băncile pot folosi resurse guvernamentale pentru a reduce valoarea creditelor ipotecare, ceea ce înseamnă că băncile sunt subvenţionate pentru a-şi plăti amenzile fără sens.
Administraţia Obama şi susţinătorii ei au depus eforturi mari pentru a-şi vinde acordul cu băncile de aproximativ 20 de miliarde de dolari ca pe o realizare care va avea un impact semnificativ asupra pieţei imobiliare. Dar nimic nu poate fi mai neadevărat, pentru că aşa cum arată şi Kelleher, în SUA sunt "mai mult de zece milioane de locuinţe ale căror ipoteci depăşesc valoarea casei.
De fapt, acordul administraţiei Obama cu creditorii ipotecari este în concordanţă cu rezultatele obţinute şi de celelalte politici care au legătură cu sistemul financiar, şi care au avut rezultate dezastruoase.
Principala motivaţie a indulgenţei administraţiei americane în faţa acestor infracţiuni grave este teama de consecinţele care ar putea urma dacă s-ar lua măsuri dure împotriva bancherilor. Şi poate că teama autorităţilor este justificată, având în vedere mărimea băncilor raportată la nivelul întregii economii. Aceste instituţii de credit sunt mai mari acum decât erau înaintea crizei sau în urmă cu douăzeci de ani.
Bancherii de top vor să facă foarte mulţi bani şi să rămână departe de închisoare. Liderii politici pot vorbi oricât, dar fără o ameninţare credibilă de sărăcie şi fără să petreacă o perioadă în spatele gratiilor, bancherii nu au niciun motiv să respecte legea.
Mesajul adresat directorilor executivi din domeniul bancar este simplu, spune Johnson. "Încercaţi ca banca voastră să fie cât mai mare şi să se dezvolte permanent. Dacă reuşiţi să deveniţi suficient de puternici la nivel de piaţă, atât voi, cât şi angajaţii voştri nu doar că veţi fi prea mari pentru a eşua, dar veţi fi prea mari pentru a plăti cu închisoarea".
Administraţia Obama tocmai i-a transformat pe toţi ceilalţi în fraieri, conchide fostul oficial al FMI.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
