Business Internaţional

Bilanţul victimelor atacului de la Istanbul a ajuns la 41 de morţi şi circa 230 de răniţi

 Bilanţul victimelor atacului de la Istanbul a ajuns la...

Autor: Mediafax

29.06.2016, 13:36 483

Bilanţul atacului de la Istanbul a ajuns la 41 de morţi, iar 239 de persoane au fost rănite, informează BBC News online, care citează oficiali turci.

Din cele 239 de persoane rănite, 109 au fost externate, în timp ce alte 130 se află în continuare în spital, informează biroul guvernatorului din Istanbul.

Potrivit bilanţului anterior, erau 36 de morţi, iar aproximativ 150 de persoane au fost rănite în atentatul comis marţi seară în incinta Aeroportului internaţional din Istanbul.

Potrivit premierului turc, Binali Yildirim, cel puţin 36 de persoane au murit în urma atacului. Ministrul turc al Justiţiei, Bekir Bozdag, a declarat la rândul său că 147 de persoane au fost rănite. Atacul nu a fost deocamdată revendicat, însă există indicii că ar fi comis de Stat Islamic.

Un atacator a deschis focul la terminalul de plecări cu o armă automată. Apoi toţi trei s-au aruncat în aer la şi în apropiere de terminalul de sosiri un etaj mai jos, potrivit unor oficiali şi martori, citaţi de Reuters.

Un oficial turc a declarat la rândul său pentru CNN că doi dintre atacatori se aflau la terminalul internaţional, iar al treilea se afla în parcarea din apropiere. Toţi trei şi-au detonat vestele explozive.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a făcut apel la o luptă internaţională unită împotriva terorismului.

"Nu faceţi nicio greşeală: pentru organizaţiile teroriste nu există nicio diferenţă între Istanbul şi Londra, Ankara şi Berlin, Izmir şi Chicago sau Antalia şi Roma", a spus el.

"Dacă toate guvernele şi toată omenirea nu îşi unesc forţele în lupta împotriva terorismului, lucruri mult mai rele decât ceea ce ne teme să ne imaginăm astăzi se pot întâmpla", a mai subliniat preşedintele Turciei.

Aeroportul a fost închis timp de mai multe ore în cursul nopţii, iar zborurile spre aeroport au fost direcţionate spre Ankara şi alte oraşe.

"Teroriştii au venit la aeroport într-un taxi şi apoi au comis atacurile", a spus premierul Turciei. "Faptul că aveau arme a contribuit la bilanţul victimelor. Informaţiile preliminare sugerează că toţi cei trei atacatori au deschis întâi focul şi apoi s-au detonat", a adăugat acesta.

Yildirim nu a explicat de ce, însă a spus că există indicii că Stat Islamic ar fi comis atacul.

Surse din cadrul Poliţiei turce au afirmat, sub protecţia anonimatului, că reţeaua teroristă sunnită Stat Islamic a comis atentatul de la Aeroportul internaţional din Istanbul.

"Reţeaua Stat Islamic a comis atentatul", a declarat, sub protecţia anonimatului, un oficial din cadrul Poliţiei turce.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei din Istanbul a afirmat în cursul nopţii trecute că este prematur să se ştie cine a comis atentatul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO