Business Internaţional

Bulgaria ar putea semna anul viitor un acord cu Westinghouse pentru construirea unui reactor nuclear la Kozlodui

Sursa foto - AFP

Sursa foto - AFP

Autor: Bogdan Cojocaru

31.07.2014, 00:00 388

Danny Roderick, directorul executiv al companiei americane Westinghouse, care livrează tehnologie pentru centrale electrice, a stabilit cu premierul demisionar al Bulgariei că anul viitor este un termen-limită plauzibil pentru semnarea unui acord pentru construirea Unităţii 7 a centralei nucleare Kozlodui, scrie Novinite. Roderick a asigurat că Westinghouse vede oportunităţi mari în Bulgaria, dar a precizat că demisia guvernului va întârzia proiectele comune în derulare. Pentru luna octombrie au fost programate alegeri anticipate. Într-un interviu pentru televiziunea naţională bulgară, Roderick a evocat perspectiva construirii unui alt reactor la Kozlodui, în afara Unităţii 7. El a menţionat că preţul pentru reactorul 7 va fi puţin mai mare de 5 mil. dolari şi a asigurat că acesta este cel mai „competitiv“ preţ pe care Westinghouse l-a oferit până acum. Roderick a mai spus că proiectul a reuşit să atragă finanţare inclusiv de la „o bancă din SUA“. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO