La Curtea Supremă de Justiţie a Olandei, avocaţii au făcut gălăgie pentru blocarea tentativei guvernului de a nimici participaţiile acţionarilor şi drepturile deţinătorilor de obligaţiuni când a naţionalizat banca SNS Reaal, una dintre cele mai mari din ţară.
Investitorii prezenţi la şedinţă l-au acuzat pe ministrul de finanţe Jeroen Dijsselbloem de abuz de putere. Unul dintre ei a mers mai departe şi l-a acuzat pe oficial de fraudă, scrie Financial Times.
Prăbuşirea SNS Reaal, a patra bancă în funcţie de mărime, cu active de 82 miliarde de euro, a îndreptat furia investitorilor şi publicului asupra bancherilor, al căror eşec în a transforma ţara într-o superputere a servicilor financiare a lăsat pe seama populaţiei nota de plată.
Fostul director al diviziei de imobiliare care a provocat colapsul băncii a fost arestat sub suspiciunea de fraudă. Banca centrală olandeză a fost criticată pentru că a aprobat achiziţia de către SNS Reaal a unei afaceri imobiliare în 2006 în pofida îngrijorărilor că tranzacţia ar putea fi periculoasă şi pentru că nu a intervenit mai devreme pentru a o stopa.
Sjoerd van Keulen, fostul şef al SNS Reaal care a supravegheat achiziţia, a demisionat din poziţia de şef al Centrului Financiar Olandez, un grup de lobby pentru bănci. Dijsselbloem l-a caracterizat ca fiind personificarea ţesăturii de interese care paraziteză sectorul financiar olandez.
Pentru mulţi străini, naţionalizarea aminteşte de colapsul din 2008 al gigantului ABN Amro, pentru care statul a plătit peste 17 miliarde de euro după ce planul de împărţire a băncii între Santander, Fortis şi Royal Bank of Scotland a eşuat din cauza prăbuşirii Fortis în contextul crizei financiare.
Britanicii învinovăţesc pierderile căpătate de la ABN Amro pentru colapsul RBS din 2009. O persoană implicată în planul de bailout a glumit chiar spunând că guvernul olandez ar trebui să-I dea o medalie fostului şef al RBS pentru că a salvat contribuabilii olandezi de la costuri suplimentare de bailout de câteva miliarde de euro.
Italienii au pus numele băncii olandeze în legătură cu problemele pe care le are banca Monde dei Paschi di Siena care a plătit în 2008 un preţ exagerat de mare pentru achiziţia unei bănci italiene, Anton Veneta, care a stat în proprietatea ABN Amro timp de doi ani.
În timp ce ecourile crizei bancare olandeze continuă să fie auzite peste graniţe, sectorul se chinuie să depăşească primul bailout post-criză – cel mai mare ca procentaj din sectorul bancar în comparaţie orice altă economie importantă din Europa cu excepţia Irlandei şi Greciei. Două dintre cele patru mari bănci ale Olandei sunt acum controlate de stat, iar cea mai mare, ING, mai are de rambursat zece miliarde de euro din ajutorul primit de la guvern.
“Sectorul bancar olandez era foarte îndatorat, nu prea bine supravegheat, şi implicat în tot felul de afaceri dubioase peste tot în Europa şi SUA”, a afirmat Ewald Engelen, profesor de geografie financiară la Universitatea din Amsterdam.
Numirea outsiderului Klaas Knot în 2011 la şefia băncii centrale a fost descrisă ca fiind o schimbare de cultură faţă de relaţia învechită dintre guvern şi bănci.
Însă Sweder van Wijnbergen, profesor de finanţe din Amsterdam şi consilier al guvernelor anterioare, consideră că criza prin care trece SNS Reaal demonstrează că nu s-au schimbat prea multe.
Naţionalizarea a fost necesară în parte deoarece banca centrală nu a reuşit să forţeze proprietarii SNS Reaal să elimine o tehnică financiară, numită “dublă îndatorare”, care a făcut imposibilă salvarea băncii prin vânzarea activelor sănătoase ale diviziei de asigurări.
“Noul regim de la banca centrală nu a fost suficient de alert. Au avut un an şi jumătate la dispoziţie să se pregătescă pentru acest moment, dar acum, la final, este clar că au lăsat multe probleme neacoperite şi au acţionat prea târziu”, a spus profesorul van Wijnbergen.
Criza a scos în evidenţă şi reţeaua de legături strânse dintre board-uri care caracterizează cultura de afaceri olandeză. Domnul van Keulen – care, pe lângă demisia de la şefia centrului financiar a renunţat la un post în board-ul unui fond de pensii şi la poziţia de purtător de cuvânt al guvernului în relaţiile cu sectorul financiar – este văzut ca personificarea unei astfel de izolări.
“Este o problemă de guvernanţă. Este o gaşcă restrânsă cu o viziune prea îngustă asupra lumii. Dacă vrei să lucrezi cu olandezi, ai o baltă mică în care să pescuieşti”, a spus Marco Groot, fost director la Rabobank.
Pe măsură ce băncile olandeze îşi reduc ambiţiile globale, problema izolării ar putea deveni mai acută.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
