Execuţia clericlui şiit, Sheikh Nimr al-Nimr, în Arabia Saudită ar putea creşte tensiunile şi mai mult în lumea musulmană. Liderul suprem al şiiţilor din Iran, Ayatollah Ali Khamenei, a spus că Arabia Saudită, ţară în care domină monarhia sunită, se va confrunta cu „răzbunarea divină” pentru uciderea clericului şiit, un atac care a facut parte dintr-o execuţie în masă, în care au murit 47 de persoane. Sheikh Nimr, clericul asasinat, milita pentru drepturile politice ale şiiţilor din Arabia Saudită şi regiunile vecine. Arabia Saudită l-a acuzat de incitare la violenţă împotriva statului, conform publicaţiei americane New York Times.
Când şi de ce s-a produs „ruptura” între musulmanii şiiţi şi suniţi?
Schisma s-a produs după moartea profetului Muhammad în anul 632, care a murit fără să numească un succesor care să conducă comunitatea musulmană, ceea ce a iscat dispute despre cine ar trebui să fie cel care va răspândi în continuare credinţa musulmană.
Şiiţi îl susţin pe Ali ca succesor al profetului, pe când suniţii nu-l recunosc
Unii erau de părere că noul lider ar trebui să fie ales de comun acord, alţii spuneau că doar descendeţii profetulul ar trebui să poată deveni calif. Titlul a fost acordat unui ajutor de încredere a fostului lider, Abu Bakr, deşi unii musulmani considerau că titlul de calif i s-ar fi cuvenit lui Ali, verişorul şi ginerele profetului. Ali a ajuns până la urmă calif, după ce cei doi succesori a lui Abu Bakr au fost asasinaţi.
Ali a fost asasinat la rândul său, cu o sabie, la moscheea din Kufa, în Irakul de azi, iar fii săi, Hassan, şi ulterior, Hussein, au revendicat titlul de calif. Dar Hussein şi multe dintre rudele sale au fost masacrate în Karbala, Irak, în 680. Martiriul său a devenit o doctrină pentru cei care erau de părare ca Ali trebuia să-l succeadă pe profet, şi nu ajutorul său de încredere, Abu Bakr. Cei care au erau de acord cu acest lucru au fost numiţi şiiţi, o presucurate de la expresia „Shiat Ali”, adică „urmaşii lui Ali”.
Suniţii, pe de altă parte, erau de părere că cei trei califi care au „guvernat” înainte de Ali, au fost adevăraţii lideri, care i-au ghidat pe calea cea bună după învăţăturile Sunnah, adică după tradiţia porfetului. Liderii suniţi au pornit atunci la luptă ca să îşi extindă califatul în Africa de Nord şi Europa. Ultimul lor califat s-a sfârşit odată cu căderea Imperiului Otoman, după Primul Război Mondial.
Cu ce se diferenţiază credinţa suniţilor de credinţa şiiţilor?
Sunismul şi şiismul sunt două curente religioase ale Islamului, care au câteva aspecte comune, dar multe şi considerabile dezacorduri şi diferenţe. Ambele curente religioase se bazează pe Coran, consider că Mohamed este mesagerul Domnului şi urmează cei cinci stâlpi ritualici ai islamului, care includ postul în timpul Ramadamului, cinci rugăciuni zilnice şi Hajj, pelerinajul anual la Mecca.
Şiiţi consideră că Ali şi liderii care l-au succedat sunt imami (lider islamic, conducător al unei moschei sau unei comunităţi/ cel care îi conduce pe credincioşii musulmani la rugăciune). Mulţi şiiţi cred într-un şir de 12 succesori ai profetului, ultimul fiind un băiat care a dispărut în secolul IX, în Irak, după ce tatăl său a fost asasinat. Şiismul duodeciman „cu 12 imami ” pune accentul pe caracterul mesianic al acestor imami.
Suniţi se bazează în principal pe Sunnah, înscrisuri ale învăţăturilor şi sfaturilor profetului Mohamed care le dictează acţiunile. Suniţi accentuează putere Domnului în lumea materială, unori chiar în domeniul public sau politic, pe când şiiţi pun valoare pe noţiunea de martiriu şi sacrificiu. În sunnism nu există cler.
Care curent religios este mai mare şi unde se află predominat?
Mai mult de 85% din cei 1,4 miliarde de musulmani sunt suniţi. Locuiesc în lumea arabă, precum şi în ţări ca Turcia, Pakistan, India, Bangladeş, Malaezia şi Indonezia.
Ţările Iran, Irak şi Bahrain (ţară insulară independentă şi suverană din Orientul Mijlociu) sunt în mare parte locuite de şiiţi. Familia regală din Arabia Saudită, care practică o forma conservatoare şi severă a sunnismului, cunoscută ca Wahhabism, controlează cele mai sfinte locuri (altare) ale Islamului, cum ar fi Mecca şi Medina.
Karbala , Kufa şi Najaf din Irak sunt altarele venerate de şiiţi .
Arabia Saudită şi Iran, tările unde sunt cei mai mulţi suniţi şi şiiţi din Orientul Mijlociu, se află deseori în tabăre diferite atunci când există un conflict regional.
În Siria, suniţii luptă de partea rebelilor, în vreme ce şiiţi îl favorizează pe Bashar al-Assad
În Yemen, rebelii şiiţi din nord, houthii, au dat jos un guvern dominat de suniţi, ceea ce a condus la o invazie a coaliţiei Arabiei Saudite. În Siria, unde există o majoritate sunnită, secta şiită Alawite a preşedintelui Bashar al-Assad, care a dominat mult timp guvernul sirian,
se agaţă de putere pe fondul unui război civil sângeros. Şi în Irak, resentimentele amare dintre guvernul condus de şiiţi şi comunităţile sunnite au contribuit la victoriile Statului Islamic.
