Business Internaţional

Casa Albă felicită Uniunea Europeană cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la înfiinţarea comunităţii europene

Casa Albă felicită Uniunea Europeană cu ocazia...

Autor: Mircea Olteanu

25.03.2017, 10:16 43

"Cele două continente împărtăşesc acelaşi valori şi, mai presus de orice altceva, acelaşi angajament de promovare a păcii şi prosperităţii prin libertate, democraţie şi stat de drept", se afirmă în comunicatul Administraţiei Trump.

"Statele Unite felicită Uniunea Europeană la aniversarea a 60 de ani de la Tratatul de la Roma din 1957 şi fondarea Comunităţii Economice Europene. Împreună, privim spre încă 60 de ani şi ne dorim şi mai multă securitate şi prosperitate comună", potrivit comunicatului Preşedinţiei americane.

În trecut, preşedintele american Donald Trump a făcut mai multe afirmaţii controversate în legătură cu UE, despre care a spus că este "vehiculul Germaniei" şi a salutat ieşirea Marii Britanii din Blocul Comunitar.

Totuşi, la finalul lunii februarie, Trump a declarat că Statele Unite susţin Uniunea Europeană, o organizaţie "minunată".

"Sigur că da... Uniunea Europeană, sunt în totalitate în favoarea ei. Cred că este minunat, dacă ei (europenii -n.red.) sunt fericiţi. Dacă sunt fericiţi, eu sunt favorabil", afirma Trump într-un interviu pentru agenţia de ştiri Reuters.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO