Business Internaţional

Cash-ul înseamnă libertate. Germanii vor să-l interzică

Cash-ul înseamnă libertate. Germanii vor să-l interzică

Autor: Bogdan Cojocaru

08.02.2016, 15:30 3917
Cash-ul atrage infracţiuni şi de aceea ar trebui eliminat, spune economistul Kenneth Rogoff. Limitările pe care vrea să le impună ministerul german de finanţe ar avea ca scop des­cu­rajarea spălării de bani, a eva­ziunii fiscale şi a finanţării tero­rismului.

„Dar cine ar fi atât de naiv încât să creadă că dacă folosinţa banilor lichizi este limitată teroriştii vor renunţa la afacerile lor şi vor duce o viaţă decentă?“, se întreabă Danhong.

Infractorii  şi criminalii nu vor face decât să utilizeze alte moduri de plată. Spălarea de bani cu ajutorul monedelor virtuale înfloreşte. Cei care propun abolirea cash-ului citează adesea ca exemplu pozitiv ţările scandinave. Sue­dia, spun ei, va deveni curând o societate fără cash. În UE, 12 state au introdus deja limite ale plăţilor cu bani lichizi.

Însă 12 state nu reprezintă toată UE, care are 28 de membri. Apoi, ataşa­mentul nemţilor faţă de bancnote şi monezi este împărtăşit de, spre exemplu, chinezi.

În China ar fi imposibil de imaginat festivităţile de Anul Nou fără plicurile colorate pline cu bani folosite drept cadou.

Este adevărat, cash-ul deschide uşa corupţiei.

Într-o societate fără cash nu-şi mai au locul spărgătorii de bănci, spun cei care propun abolirea cash-ului.

Însă nicio infrastructură de plăţi electronice nu este imună la manipulare şi eroare, iar pierderea unui card de credit poate fi chiar mai dureroasă decât pierderea unei bancnote.

Despre bani se mai spune că sunt murdari şi nesănătoşi. Se spune că peste 11.000 de specii de bacterii traiesc pe bancnotele germane. Companiile de carduri ar elibera lumea de astfel de mizerie. Cu toate acestea, nemţii nu şi-au pierdut „pofta” de cash. Iar ceea ce nu te omoară te face mai puternic. Circa 79% din plaţile din Germania sunt efectuate în cash, potrivit Bundesbank. O lume fără cash ar trasforma oamenii în consumatori transparenţi cu conturi bancare transparente. George Orwell a scris despre asta.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO