Business Internaţional

Cât costă cel mai scump cocktail din lume

Cât costă cel mai scump cocktail din lume

Autor: Bogdan Enache

29.09.2014, 17:01 417

Restaurantul Gigi, din cartierul londonez Mayfair, a lansat cocktailul în prezenţa actriţei şi cântăreţei de origine jamaicană Grace Jones, în vârstă de 66 de ani, care a venit la evenimentul organizat vineri seară însoţită de artistul britanic Boy George.

"The Gigi", cum este numită băutura, este o reinterpretare a cocktailului din şampanie preferat de clienţii bogaţi din Mayfair, folosind un amestec de produse alcoolice de renume şi foarte scumpe, arome amare şi zahăr, peste care se adaugă fâşii de foiţe de aur.

Potrivit reprezentanţilor restaurantului, preţul uriaş al băuturii include costurile pentru fiecare sticlă de alcool folosită, cantitatea fiind suficientă pentru 12 pahare de băutură.

Cesare Papagna, managerul restaurantului, a declarat că a dorit să-i ofere vedetei Grace Jones ceva "cu adevărat special".

Modelul, actriţa şi cântăreaţa jamaicană Grace Jones, în vârstă de 66 de ani, şi-a început cariera lucrând ca model pentru case celebre precum Yves St. Laurent şi Kenzo Takada şi pozând pentru reviste de renume - Elle, Vogue şi Stern. S-a lansat şi în muzică, având succes cu albumele "Warm Leatherette" (1980), "Nightclubbing" (1981) şi "Slave to the Rhythm" (1985). După ce a jucat în mai multe filme de categorie B în anii '70 şi '80, a intrat în mainstream în 1984 cu rolul din SF-ul "Conan the Destroyer", în care a jucat alături de Arnold Schwarzenegger, cu rolul din "Perspectiva unei crime", un lungmetraj din seria "James Bond", lansat în 1985, şi cu rolul unui vampir feroce în filmul "Vamp" din 1986. Prin stilul ei vestimentar avangardist, Grace Jones a influenţat o serie de artişti de seamă din industria de divertisment, precum Lady Gaga, Rihanna, Nile Rodgers şi Basemant Jaxx.

Grace Jones, o prezenţă constantă în celebrul club newyorkez Studio 54, a fost căsătorită de două ori - cu producătorul Chris Stanley, cu care s-a căsătorit în 1989, şi cu bodyguardul Atila Altaunbay, cu care s-a căsătorit în 1996 - şi a avut o relaţie de patru ani cu actorul suedez Dolph Lundgren, fostul ei bodyguard, pe care l-a ajutat să debuteze în cinematografie cu un rol în "A View to a Kill". În urma relaţiei cu colaboratorul ei Jean-Paul Goude, actriţa jamaicană are un fiu, Paolo.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO