Business Internaţional

Cât de sigură este cea mai puternică ţară din lume: Un atentat la trei zile în SUA de la începutul anului

Cât de sigură este cea mai puternică ţară din lume:...

Autor: Alex Ciutacu

17.02.2018, 12:55 294

Incidentul armat ce a avut loc miercuri la liceul Marjory Stoneman Douglas din Parkland, Florida, a fost ultimul într-o serie lungă de astfel de incidente desfăşurate în mai multe instituţii de învăţământ americane în primele două luni ale lui 2018, potrivit Time.

În timp ce multe dintre aceste incidente – inclusiv cel din data de opt februarie de la liceul metropolitan din New York – nu au avut ca rezultat victime, la nivel naţional instituţiile de învăţământ au fost asaltate de violenţă armată în ultima perioadă.

Everytown for Gun Safety, o organizaţie non-profit care susţine interzicerea armelor, a înregistrat 17 incidente armate în şcoli şi licee americane în anul 2018. Au avut loc şase atacuri la şcoli primare, iar în urma fiecăruia dintre ele cel puţin o persoană a sfârşit rănită grav ori decedată.

În data de 23 ianuarie, un elev de 15 ani şi-a omorât doi colegi şi a rănit alţii doisprezece. Doar cu o zi înainte, o tânără de 15 ani a fost rănită în cadrul unui atac armat din Texas.

Cel puţin 17 persoane au decedat în cadrul atacului de la liceul Marjory Stoneman Douglas, potrivit biroului şerifului din regiunea Broward. Suspectul principal a fost identificat drept Nikolas Cruz, potrivit Associated Press. Tânărul de 19 ani nu este elev în cadrul şcolii şi se află în custodia autorităţilor.

Preşedintele Donald Trump şi-a transmis „rugăciunile şi condoleanţele” cu privire la atacul din Florida, postând pe reţeaua de socializare Twitter mesajul „niciun copil, profesor sau oricine altcineva nu trebuie să se simtă vreodată nesigur într-o şcoală americană”.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO