Business Internaţional

Cât de sus se mai poate duce euro?

Cât de sus se mai poate duce euro?

Autor: Bogdan Cojocaru

30.04.2017, 19:37 748

Cu turul doi al alegerilor prezidenţiale din Franţa programat pentru 7 mai, evoluţia monedei unice europene va fi în această săptămână în centrul atenţiei investitorilor, scrie Financial Times.

Euro s-a apreciat cu 2% în raport cu dolarul după primul tur de vot, în care s-au calificat Emmanuel Macron şi Marine Le Pen.

Moneda europeană a fost ajutată să avanseze, printre altele, de date bune privind inflaţia. Intrările de capital în fondurile europene de acţiuni cresc şi indicele CAC 40 al bursei de la Paris se apropie de maximul ultimilor nouă ani.

Investitorii nu se aşteptau ca la cea mai recentă şedinţă de politică monetară BCE să indice cum va începe după alegeri să-şi retragă planul de achiziţii de active, dar acest lucru nu a redus aşteptările ca anul acesta să pună frână achiziţiilor.

Riscurile politice se vor diminua, ceea ce va permite investitorilor de pe piaţa valutară „să se concentreze pe îmbunătăţirea condiţiilor de bază ale economiei zonei euro şi pe perspectiva tot mai clară a retragerii programului de ajustare cantitativă al BCE“, spune Valentin Marinov, analist la Crédit Agricole.

Euro s-ar putea aprecia în continuare, crede el. Macron, preferatul pieţelor şi al multor şefi de stat europeni, a avut o confruntare incomodă cu muncitori din oraşul său natal Amiens în condiţiile în care încearcă să-şi întărească poziţia de lider în cursa pentru preşedinţie. Însă pieţele nici nu au clipit. Sondajele continuă să-i dea candidatului centrist prima şansă la victorie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO