Business Internaţional

Ce faceţi cu banii când pieţele de capital sunt în derivă? Al doilea cel mai mare miliardar egiptean a investit aproape 6 miliarde de dolari în aur

sursa foto: Huffington Post

Autor: Alex Ciutacu

01.05.2018, 11:33 1223

Majoritatea investitorilor consideră că zilele bune ale pieţelor de capital au luat sfârşit, dar nu şi-au retras încă investiţiile. Pe fondul acestei temeri, miliardarul egiptean Naguib Sawiris a investit jumătate din averea lui netă – 5,7 miliarde de dolari – în aur, potrivit Bloomberg.

Acesta a transmis într-un interviu de săptămâna aceasta că are încredere în creşterea aurului, susţinând că metalul preţios va ajunge la 1.800 de dolari per uncie, adică 63 de dolari per gram, faţă de valoarea actuală de 1.300 de dolari per uncie, adică 45 de dolari per gram.

„Până la urmă există China, iar ei nu se vor opri din consum. Oamenii au mereu tendinţa de a se îndrepta spre aur în timpul crizelor, iar acum suntem într-o perioadă plină de crize”, a spus Sawiris. „Uitaţi-vă la Orientul Mijlociu şi la restul lumii, iar domnul Trump nu ajută”.

Preşedintele Donald Trump îl ajută totuşi pe Sawiris într-un singur mod: Dacă un tratat de pace cu Coreea de Nord ar fi atins, investiţiile egipteanului ar putea în sfârşit să dea randament. După 10 ani în care acesta a aşteptat să îşi repatrieze profiturile din Coreea de Nord şi să îşi poată controla compania de telefonie mobilă, al doilea cel mai bogat om din Egipt spune că un acord de pace l-ar ajuta să îşi recupereze o parte din încasări.

„Eu primesc toate loviturile, sunt plătit într-o monedă care nu se poate schimba atât de uşor, am investit mulţi bani şi am construit un hotel şi am făcut multe lucruri bune acolo”, spune Sawiris, care a fondat primul operator de telecom din Coreea de Nord, Koryolink.

Costurile şi veniturile unităţii nord-coreene nu sunt recunoscute momentan în declaraţiile financiare ale grupului Orascom Telecom Media & Technology Holding SAE, controlat de Sawiris.

De-a lungul anilor, Sawiris a fost presat de „fiecare guvern vestic în parte” pentru prezenţa lui în ţara care a fost lovită de sancţiuni internaţionale pentru că a efectuat teste nucleare, spune el. Totuşi, el se consideră un „investitor de bună credinţă”.

Sfatul său pentru guverne şi pentru Donald Trump înainte de întâlnirea cu liderul nord-coreean Kim Jong Un: Nu trebuie să îl încolţiţi şi trebuie să îi promiteţi prosperitate în schimbul unei concesii cu privire la armamentul nuclear.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO