Ce furtună se apropie: Apusul erei forţei de muncă ieftine din Europa de Est ameninţă profiturile companiilor din regiune

18 sep 2017 Autor: Catalina Apostoiu

Companiile din Europa de Est au în faţă spectrul unor profituri în scădere în condiţiile în care modelul lor de business este "zguduit" din temelii. Este sfarşitul erei forţei de muncă ieftine şi din abundenţă care a stat la baza tranziţiei lor de la comunism, scrie Bloomberg.

Din ce în ce mai multe companii din regiune se plang că deficitul de forţă de muncă le ameninţă planurile de producţie.

În condiţiile în care şomajul din cea mai mare economie a regiunii se situează la cel mai scăzut nivel din 1991, iar peste 2 milioane de polonezi muncesc peste hotare, companiile se văd nevoite să ofere salarii mai mari şi să investească în programe de pregătire pentru tehnologii de ultimă oră care le pun bugetele sub presiune.

Deşi noua tendinţă nu a afectat încă activitatea multor companii, procentul angajatorilor polonezi care au raportat dificultăţi în a găsi forţă de muncă a urcat la aproape 51% de la 35% cu un an în urmă, potrivit unui sondaj al firmei de recrutare Work Service SA. Aceasta înseamnă o "piaţă a angajaţilor" care creşte riscul de întazieri în planurile de producţie, potrivit celui mai mare constructor de locuinţe al Poloniei, Dom Development.

"Situaţia unei rate a şomajului în scădere şi unei creşteri a ratei de ocupare este foarte nefavorabilă din punct de vedere economic pentru că trebuie să se traducă în presiuni salariale", spune Jaroslaw Janecki, economist-şef al SocGen din Varşovia. "Piaţa muncii ar putea foarte bine pune cel mai mare risc pentru economia poloneză în trimestrele viitoare".

Cu o rată a şomajului de 4,8% în iulie, comparativ cu media de 7,7% din UE, cererea de angajaţi a impulsionat creşterea salariilor cu 5% în medie pe lună pană în iulie, cel mai rapid ritm din şase ani.

Cat priveşte salariul minim, guvernul polonez a decis majorarea acestuia la 2.100 de zloţi (493 de euro) începand cu anul viitor, potrivit thenews.pl.

În iunie, guvernul sugerase majorarea salariului minim lunar la 2.080 de zloţi în 2018, însă sindicatele au cerut majorarea acestuia la 2.220 de zloţi, în timp ce angajatorii au sugerat 2.050 zloţi.

Ministerul polonez al familiei, muncii şi politicii sociale a declarat că majorarea la 2.100 de zloţi este una "echilibrată" şii a în considerare situaţia economică bună a Poloniei.

Prin comparaţie, salariul minim se situează la 421 de euro în Cehia şi 435 de euro în Slovacia, potrivit radio.cz.

Biedronka, retailerul polonez din sectorul alimentar deţinut de compania portugheză Jeronimo Martins cu aproximativ 60.000 de angajaţi, a majorat salariile pentru a treia oară în aprilie, după ce lanţurile Lidl şi Kaufland au procedat la fel. Casierii cu trei ani experienţă au un salariu lunar de bază de 2.750 de zloţi (765 $), sau cu 25% mai mult decat cu un an în urmă, devansand o creştere de 16% a vanzărilor în trimestrul doi, potrivit Bloomberg

Însă, atata timp cat salariile din Polonia se menţin sub cele din Europa occidentală, polonezii vor căuta în continuare locuri de muncă mai bine plătite peste hotare, amplificand deficitul de forţă de muncă pe plan local, spun executivii. Salariul mediu anual din Polonia este de 25.921 dolari, comparativ cu 46.389 în Germania, potrivit OCDE.

Mai mult decat oricand, companiile din Polonia privesc către est, către Ucraina şi Belarus. Deşi peste 1 milion de ucraineni muncesc în Polonia, este nevoie de şi mai mulţi. În primele şase luni, companiile au cerut permisiunea de a angaja 904.854 de ucraineni, comparativ cu 1,26 milioane pentru întregul an 2016, relevă datele ministerului polonez al muncii.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 19.09.2017

 
Cuvinte cheie:
forţa de muncă
, ieftin
, Europa de Est
, profituri
, companii
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide