Când Peter Kazimir, ministrul slovac al finanţelor, şi-a lansat candidatura surpriză pentru şefia Eurogroup, a explicat că vede în zona euro „un motor al integrării europene“ şi că ambiţia sa este de „a aduce împreună pe toată lumea, de a construi poduri“.
S-a retras în prima tură de vot la cererea altor miniştri de finanţe europeni, pentru a nu crea complicaţii, spun surse fraceze pentru EUobserver. Ministrul slovac s-a retras cu observaţia că „pentru noi este important că jucătorii mari au luat act de faptul că Slovacia are o opinie în ceea ce priveşte viitorul zonei euro - nu oricine are“. Din cursă s-a retras prematur şi ministra letonă Reizniece-Ozola, care a spus că „statele membre mai vechi au dominat, ceea ce este un semn clar că trebuie să lucrăm de două ori mai activ ca până acum“.
Cursa a fost câştigată, aşa cum se aştepta toată lumea până să intervină Kazimir, de portughezul Mario Centeno: ministrul de finanţe al unui stat sărac după standardele zonei euro, un lider de conjunctură, după cum scrie Financial Times, sau un şoarece care nu poate să ragă, după cum descrie situaţia Handelsblatt.
Şi pentru Ozola, şi pentru Kazimir câştigarea şefiei Eurogroup n-ar fi fost decât un exerciţiu de imagine pentru ei şi pentru ţările lor. Preşedintele Eurogroup a fost întotdeauna ales din rândul statelor mici, fără putere de decizie.
Până pe 13 ianuarie preşedintele grupului euro este fostul ministru de finanţe din Olanda Jeroen Dijsselbloem.
Înaintea acestuia, preşedinte a fost Jean-Claude Juncker, fostul ministru de finanţe al Luxemburgului şi actualul preşedinte al Comisiei Europene. Nu ei, ci oficialii ţărilor mari trag sforile în zona euro, notează Handelsblatt.
Dijsselbloem n-a avut niciodată un cuvânt greu de spus în deciziile Eurogroup (s-a remarcat mai ales prin cuvinte neinspirate la adresa statelor lovite de criză), şi nici Centeno nu va avea. În ultimii ani, fostul ministrul de finanţe german Wolfgang Sch‰uble a avut vocea cea mai puternică în corul miniştrilor din zona euro. Deciziile sale s-au impus în special în criza din Grecia, unde a fost demonizat. Portugalia este a 14-a economie ca mărime din UE şi, în funcţie de PIB per capita raportat la paritatea puterii de cumpărare, este la fel de bogată, sau saracă, precum Slovacia. Centeno, la fel ca Dijsselbloem înaintea sa, va face ce i se spune. Mai important pentru viitorul zonei euro va fi viitorul ministru de finanţe al Germaniei dintr-un guvern care încă nu există. Până când cancelarul Angela Merkel va negocia o nouă coaliţie de guvernare, portughezul Centeno este sprijinit puternic de preşedintele Franţei Emmanuel Macron, un politician tânăr care-şi construieşte o imagine de reformator al zonei euro şi al Europei. Venit dintr-o ţară care a avut nevoie de un program de bailout internaţional, Centeno este văzut ca un tehnician antiausteritate, tratament pentru timp de criză din care Franţa a avut grijă să nu ia prea mult. Ca ministru de finanţe, portughezul a retras unele măsuri de austeritate introduse pentru primirea banilior de bailout.
„Europa trebuie să fie o putere economică şi monetară“, a spus Macron în septembrie, când şi-a dezvăluit planul de face o UE mai unită şi mai puternică în faţa unei lumi tot mai globalizate, notează Bloomberg.
„Propunerile pe care preşedintele Macron le-a scos în faţă sunt foarte importante şi trebuie să le luăm în considerare la fel de mult ca pe cele ale preşedintelui Comisiei Europene Jean-Claude Juncker şi ale preşedintelui Consiliului European Donald Tusk“, a explicat Centeno.
Şi Juncker şi Tusk vin din ţări fără putere pan-europeană care nu pot riposta celor care iau deciziile. Despre Juncker se spune că Merkel i-a salvat cariera politică după ce în Luxemburg a fost lovit de un scandal de spionaj. Dacă Schauble a trebuit să ajungă la vreun compromis, a făcut-o negociind cu miniştrii din Franţa, Italia sau Spania.
Centeno a avut şi sprijinul ministrului de finanţe interimar al Germaniei Peter Altmaier şi este simpatizat de Sch‰uble, care l-a poreclit „Ronaldo al Eurogroup-ului“. Favoritul iniţial al Berlinului, austriacul Hans-Jˆrg Schelling, şi-a anunţat săptămâna trecută retragerea din politică deoarece câştigătorul alegerilor din octombrie din ţara sa, Sebastian Kurz, a sugerat că Schelling nu va face parte din guvernul său.
Centeno, un economist în vârstă de 51 de ani pregătit la Harvard, nu va aduce probabil nicio schimbare majoră de cultură în Eurogroup, notează Financial Times, care precizează că alegerea portughezului se datorează mai mult întâmplării decât vreunui plan. Un succesor natural al lui Dijsselbloem, al cărui partid se scufundă, a fost experimentatul spaniol Luis de Guindos, dar acesta nu a intrat în cursă pentru că ţinteşte un post de vice-preşedinte la BCE. Italianul Pier Carlo Padoan, considerat unul dintre cei mai puternici miniştri de finanţe din zona euro, a fost împiedicat de alegerile din ţara sa. Germania nu a venit cu niciun candidat, iar francezul Bruno Le Maire a renunţat deoarece Parisul are ca ţintă peşti mai mari, precum şefia Comisiei Europene. În lipsa unui candidat potrivit, s-a vorbit chiar şi de rămânerea lui Dijsselbloem până când se calmează apele în Germania de după alegeri. În absenţa alternativelor, la cursă s-au dus Slovacia, Letonia, Portugalia şi Luxembourg. Alegerea lui Centeno nu a fost o supriză şi s-a remarcat doar prin faptul că reprezintă o respingere a statelor est-europene.
Însă, ca o schimbare, pentru mulţi alegerea portughezului marchează victoria asupra austerităţii în contextul în care revenirea economică din criză devine sustenabilă. În criză, Portugalia a avut nevoie de un bailout de 78 de miliarde de dolari.
