Europenii se comportă de parcă singura istorie care contează este cea proprie, scrie The Wall Street Journal. Totuşi, lecţiile relevante pentru Europa pot fi regăsite de cealaltă parte a Atlanticului, în America secolului 18 şi Brazilia secolului 20.
Luni la rând, Europa a fost constrânsă de ceea ce un observator experimentat al economiei mondiale a numit cele trei "Nu-uri".
• Nu devaluărilor, însemnând că nici Grecia, nici Portugalia nu pot părăsi zona euro pentru a-şi devalua monedele în scopul reclădirii competitivităţii
• Nu default-urilor, însemnând că deţinătorii de titluri guvernamentale trebuie să-şi recupereze investiţiile în întregime
• Nu transferurilor, însemnând refuzul contribuabililor din ţările bogate de a salva ţările sud-europene
În ultimele câteva săptămâni, Europa a diluat al doilea şi al treilea principiu pentru a-l proteja pe primul. Acest lucru este de înţeles. Dacă vreuna din ţările zonei euro s-ar elibera de constrângerile monedei unice, experimentul european ar fi ameninţat.
Totuşi, tensiunile dintre a avea în comun o monedă şi o bancă centrală şi a urmări în acelaşi timp politici fiscale naţionale în mare parte independente au devenit acum dureros de evidente.
O lecţie de istorie pentru Europa: În 1790, guvernul american datora 54 milioane $, iar cele 13 state individuale datorau alte 25 milioane. Datoria combinată era echivalentă cu 42% din PIB-ul naţional. Alexander Hamilton, secretar al Trezoreriei, a propus ca guvernul naţional să preia datoriile statelor.
James Madison şi Thomas Jefferson s-au opus propunerii lui Hamilton. Printre motive: statul lor, Virginia, plătise mai mult din datoriile proprii decât alte state. Însă o soluţie de compromis a fost adoptată în cele din urmă, în care Hamilton a fost de acord cu mutarea capitalei ţării din New York în Washington. Rezultatul a fost un guvern central mai puternic şi naşterea a ceea ce a devenit cea mai mare piaţă de obligaţiuni a lumii.
Cu aproximativ 200 de ani mai târziu, preşedintele brazilian Fernando Henrique Cardoso se confrunta cu o situaţie similară, în care guverne locale se împrumutaseră excesiv. I-a luat cinci ani lui Cardoso să ajungă la un acord cu statele, însă în cele din urmă guvernele naţionale şi-au refinanţat datoriile în schimbul unor schimbări aduse practicilor fiscale.
În ambele cazuri, guvernul central s-a folosit de restructurarea datoriilor guvernelor locale pentru a impune măsuri de disciplină fiscală şi a-şi întări propria putere.
Pentru Europa, preţul menţinerii uniunii monetare va fi o uniune fiscală mai strânsă. Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy vorbesc acum de necesitatea unui centru european mai puternic. În cazul Europei, însă, problema este de ordin politic. Spre deosebire de Statele Unite şi Brazilia, Europa nu are un guvern central funcţional şi nici state pregătite să creeze unul. De asemenea, Europei îi lipseşte un alt ingredient vital, un lider cu înţelepciunea şi curajul lui Alexander Hamilton sau Fernando Henrique Cardoso.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
