Ascensiunea fulminantă a socialistului Jeremy Corbyn la conducerea principalei forţe de opoziţie din Marea Britanie, Partidul Laburist, a atras atenţia şi sprijinul unor economişti populari precum Joseph Stiglitz şi Thomas Piketty.
Departe de a fi un susţinător al lui Corbyn, aşa cum sunt Stiglitz şi Piketty, Martin Wolf, cel mai cunoscut editorialist al publicaţiei Financial Times şi critic înverşunat al austerităţii, laudă intenţia noului lider laburist de a provoca ceea ce este convenţional în gândirea economică şi propune câteva îmbunătăţiri la reformele promovate de laburişti. O atenţie specială o dă impozitării mai echitabile a proprietăţii, investiţiilor publice în construirea de locuinţe, înlocuirii ţintei de inflaţie cu una pentru PIB nominal, transferurilor directe de bani către public în locul achiziţiilor de active şi reformarea guvernanţei corporatiste.
Wolf caracterizează ca „nonsens“ ideea că guvernul poate confisca fără costuri 93 de miliarde de lire sterline din „avuţia companiilor“. Însă, spune el, aceasta nu înseamnă că sistemul de impozitare nu poate fi făcut mult mai echitabil şi mai eficient. Corbyn sugerează că impozitul pe moştenire ar trebui reformat pentru a-i atinge pe cei bogaţi. El are dreptate. Sistemul actual face ca taxa pe avere să fie ceva voluntar pentru cei avuţi şi mai puţin voluntar pentru persoanele din pătura de sus a clasei de mijloc.
John McDonnell, colegul lui Corbyn, are de asemenea dreptate când susţine că actualul sistem de taxare a companiilor este inacceptabil de lacunar. Taxarea proprietăţii în Marea Britanie este grotesc de injustă şi ineficientă. Înlocuirea sistemului cu o taxare mai eficientă a terenurilor ar fi un progres enorm. La fel ar fi un program extins de construire de locuinţe.
De asemenea, Marea Britanie ar trebui să coopereze cu alte state pentru a se asigura că bogaţii nu-şi pot proteja averile în paradisuri fiscale în timp ce beneficiază de stabilitatea şi siguranţa pe care le oferă plătitorii de taxe din ţările lor.
Laburiştii vor, de asemenea, să reexamineze instituţii precum Trezoreria (echivalentul Ministerului de Finanţe) şi Banca Angliei. Iar ei au, iarăşi, dreptate. Prima este mult prea puternică, dar cu vederi mult prea înguste. Analizarea şi planificarea investiţiilor publice ar trebui date în sarcina unui organism independent. Guvernul s-ar putea împrumuta atunci pentru a finanţa investiţii cu valoare prezentă pozitivă.
Acestea sunt lucruri distincte de „quantitative easing pentru oameni“, propusă de Corbyn ca mod de finanţare a investiţiilor. Investiţiile ar trebui finanţate prin modalităţile obişnuite. Ideea ca Banca Angliei să se concentreze pe creştere, locuri de muncă şi salarii este, de asemenea, o eroare.
O astfel de instituţie nu este echipată cu uneltele care pot rezolva astfel de probleme. Însă mandatul băncii poate fi regândit. O posibilitate ar fi înlocuirea ţintei de inflaţie cu una pentru PIB nominal.
Mai urgent este luarea în considerare a ceea ce banca centrală poate face dacă dobânzile trebuie împinse înapoi spre zero în următoarea recesiune. Transferurile directe de bani către public pot fi mai eficiente decât achiziţiile de active. Aceasta ar însemna cooperare cu guvernul.
Sunt considerate şi alte opţiuni radicale, printre care abolirea cash-ului. Are sens pentru laburişti să analizeze în profunzime aceste opţiuni. Nu este suficient să argumentezi că transferurile directe de bani pot crea dependenţă pentru politicieni şi pot fi periculoase pentru societate. Am învăţat că un sistem în care crearea de bani – un bun public – este lăsată sub ghidajul băncilor centrale în seama instituţiilor financiare care caută profit cauzează, de asemenea, dependenţă şi poate fi periculoasă.
Aceasta nu este tot. Dacă laburiştii ar fi să abandoneze ataşamentul faţă de naţionalizări, ar putea allege în schimb să reformeze guvernanţa corporatistă.
