Business Internaţional

China vrea să pună stăpânire pe industria auto, piesă cu piesă

China vrea să pună stăpânire pe industria auto,...

Autor: Catalina Apostoiu

19.07.2017, 00:05 955
Din ce în ce mai mulţi muncitori din industria auto mondială îşi primesc salariile de la companii chinezeşti în prezent, scrie Wall Street Journal.

Companii chinezeşti au investit în ultimii ani masiv în diverse operaţiuni din sectorul auto, reflectând ţinta Beijingului de a ajunge într-o bună zi să domine acest sector.

Achiziţia de către Geely, cel mai activ producător auto chinez din punctul de vedere al preluărilor străine, şi mai apoi redresarea Volvo Cars, anterior o divizie pe roşu a Ford Motor, este adesea citată drept cel mai de succes exemplu al unei achiziţii a chinezilor în industria auto de până acum.

Există însă şi poveşti cu final nefericit. Proiectul bulgaro-chinez Litex Motors,  care îşi începuse exporturile de autovehicule cu marca chinezească Great Wall în Italia în 2013, a intrat în faliment în martie anul acesta.

Fondată în 2008, compania înche­iase un acord de asamblare de auto­vehicule cu compania chinezească Great Wall Motors. Unitatea de asamblare de lângă Lovech, din centrul Bulgariei, şi-a început operaţiunile în 2011, dar le-a suspendat în ianuarie 2016.

Potrivit Sofiaglobe.com, se pare că autovehiculele nu corespundeau standardelor UE de siguranţă şi mediu.

Potrivit Wall Street Journal, inves­tiţiile chinezilor în industria auto mon­dială s-au accelerat în primul semestru al acestui an, opt tranzacţii totalizând peste 5,5 miliarde de dolari în investiţii ale chinezilor fiind încheiate, comparativ cu nouă pe întregul an trecut.

Investiţiile chinezilor în industria auto mondială, de peste 34 miliarde de dolari din 2008, au venit în pofida amplei campanii a guvernului ţării de restrângere a achiziţiilor străine.

Acest lucru reflectă doi factori, potrivit lui Michael Dunne, preşedinte al Dunne Automotive, o firmă de consultanţă. În primul rând companiile auto chinezeşti, spre deosebire de cele din alte sectoare, şi-au ales cu grijă ţintele şi au obţinut valoare solidă în schimbul banilor.

În al doilea rând, sectorul auto chinez se bucură în mod clar de susţinerea guvernului în ambiţia de a obţine o poziţie dominantă pe piaţa mondială.

„Nu există nicio îndoială că ambiţia lor este să fie numărul unu“, arată Dunne. Acesta a asemuit abordarea cu vechiul joc chinezesc de Go „unde îţi încercuieşti treptat rivalul preluând active strategice.“

În multe cazuri, companiile chineze fac acest lucru prin achiziţia de furnizori de componente auto sau mici producători auto, sau crearea de companii mixte pe pieţe externe. Activele americane ocupă un loc de frunte pe lista de cumpărături a chinezilor.

Şi totuşi, în pofida şirului de achiziţii, industria auto chineză îşI păstrează poziţia codaşă. ìNu cred că vom vedea un Bosch chinez prea curândî, arată Robin Zhu, analist auto la Bernstein Research.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO