Business Internaţional

Cofondatorul PayPal: Europa este “un pierdevară” şi este condusă de politicieni care sufocă progresul tehnologic

Peter Thiel, cofondatorul serviciului de plăţi online PayPal. Foto: AFP/Mediafax Foto

Peter Thiel, cofondatorul serviciului de plăţi online PayPal. Foto: AFP/Mediafax Foto

Autor: Bogdan Cojocaru

01.10.2014, 00:05 1551

Europa este “un pierdevară” cu aşteptări mici, tras înapoi de oamenii săi cu o etică slabă a muncii, şi este condusă de politicieni care sufocă progresul tehnologic cu reglementări care reprezintă “un tratament mai distructiv decât boala”, a spus Peter Thiel, cofondatorul serviciului de plăţi online PayPal.

Compania este una dintre bijuteriile coroanei grupului de comerţ electronic eBay şi primul investitor important care a sprijinit Facebook. PayPal este, de altfel, unul dintre cei mai importanţi sponsori ai afacerilor din Silicon Valley.

“Dacă eşti un pierdevară cu aşteptări mici, atunci este probabil ca acele aşteptări să se împlinească. Nu cred că optimismul funcţionează întotdeauna. Funcţionează mai degrabă o formă de pesimism precum cel din China, unde oamenii muncesc din greu de teamă că vor rămâne săraci la bătrâneţe”, a afirmat Thiel.

El a precizat că pesimismul motivează angajaţii să muncească, pe când în Europa pesimismul are mai degrabă un efect demotivaţional.

Thiel are reputaţia unui comentator tranşant. În cartea sa “Zero to One” (“Zero la unu”, în traducere), el scrie că start-up-urile din tehnologie ar trebui să aibă aspiraţia de a deveni monopoluri pentru că natura schimbătoare a acestui sector face ca aceste afaceri să nu “dureze pentru totdeauna”.

Cofondatorul PayPal i-a atacat şi pe politicienii din Uniunea Europeană, care au încercat să limiteze puterea unor companii precum Google, Uber şi Facebook, unde Thiel este membru al board-ului, cu anchete legate de încălcarea regulilor antimonopul şi a celor privind intimitatea.

“Este evident că Google are un monopol în căutarea pe internet. Sunt tot felul de întrebări dacă abuzează sau nu de acest monopol. Dar nu am încredere în puterea UE de a face lucrurile mai bune. Cred că industria tehnologiei este îndeajuns de dinamică încât Google să nu dureze pentru totdeauna. În practică, tot ceea ce face UE pentru a gestiona la nivel local produsele Google va rezulta într-un tratament care este mai distructiv decât boala în sine”, a explicat Thiel.

El are însă cuvinte de laudă la adresa Londrei, despre care spune că depăşeşte Europa continentală şi SUA la atitudine şi că a întrecut Berlinul devenind “cel mai bun şi mai logic loc” de a construi o afacere în domeniul tehnologiei.

“Oamenii muncesc mai cu spor aici. În Berlin muncesc cu mai puţin spor”, a afirmat omul de afaceri.

Cu datoriile în creştere şi sub presiunea vocilor care atrag atenţia asupra distribuirii inegale a avuţiei, SUA şi UE au pornit o ofensivă contra companiilor gigant din tehnologie care evită plata taxelor prin folosirea paradisurilor fiscale ca bază pentru afacerile lor.

Spre exemplu, Apple este acuzată de Comisia Europeană că a primit în ultimele două decenii ajutoare de stat ilegale de la Irlanda, o ţară cu taxe pe profit mai reduse în comparaţie cu restul UE, prin intermediul unor scutiri fiscale, scrie Financial Times. Irlanda mai este folosită ca bază pentru afacerile europene printre altele de Facebook, PayPal şi Twitter. Apple are 4.000 de angajaţi la sediul european din Cork, Irlanda. Irlanda a cerut bani de la UE pentru a-şi salva sistemul bancar şi astfel a putut supravieţui crizei financiare globale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO