Compania chineză BYD a livrat primele autobuze electrice produse în Ungaria

12 sep 2017 Autor: Bogdan Cojocaru

Sursa foto: http://www.byd.com

Primele două autobuze electrice produse de compania chineză BYD în Ungaria au ieşit ieri pe poarta fabricii din oraşul Komarom. Anunţul a fost făcut de primarul oraşului, Attila Molnar, scrie agenţia MTI.

Potrivit acestuia, fabrica producătorului BYD Electric Bus and Truck Hungary, deschisă în aprilie, va putea livra când va ajunge la capacitate maximă 400 de autovehicule pe an şi va putea asigura locuri de muncă pentru 300 de persoane.

La investiţia de 6,2 miliarde de forinţi (20,2 milioane euro) guvernul a contribuit cu subvenţii nereturnabile de 925 de milioane de forinţi (trei milioane euro). Primele autovehicule sunt autobuze de oraş de 12 metri lungime prezentate la diverse expoziţii europene. În prezent, fabrica are 98 de angajaţi permanenţi.

La Komarno BYD asamblează deocamdată autobuze urbane şi pentru transport pe distanţe lungi pentru comenzi venite din Europa. Pe lângă autobuzele finalizate, fabrica poate livra şasiuri produse în colaborare cu ADL din Marea Britanie. BYD intenţionează ca în viitor să producă la Komarom şi alte game de vehicule electrice comerciale uşoare şi motostivuitoare electrice. 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 12.09.2017

 
Cuvinte cheie:
BYD
, companie chineza
, autobuze electrice
, Ungaria
, livrare
, fabrica
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide