Şase oraşe din provincia Liaoning din China, inclusiv Shenyang şi Anshan, au anunţat recent că transformă siturile industriale abandonate în terenuri agricole. Dongguan, care înainte era un centru industrial în plină expansiune, este acum în pragul falimentului pe măsură ce companiile îşi încetează activitatea, lăsând în urma lor un guvern local cu grave probleme financiare, scrie publicaţia Forbes.
China a fost înainte propulsată de globalizare. În anii 1980, producătorii din Hong Kong s-au înghesuit în acea regiune de pe coastă în principal fiindcă nu existau multe reglementări, iar costurile cu forţa de muncă erau reduse. Mai târziu, companiile nu au avut de ales şi au fost nevoite să se mute pe continent deoarece competitorii lor se mutaseră deja, iar în scurt timp furnizorii s-au repoziţionat în apropierea producătorilor, formând comunităţi industriale productive. Astfel, ţara a devenit o verigă importantă în lanţul de producţie atât al companiilor mari, cât şi al celor mici.
În consecinţă, China a ajuns să fie o "super- putere" în materie de producţie. Din neant, China a devenit cel mai mare producător de oţel, jucării, textile, încălţăminte, televizoare, telefoane mobile, stilouri şi al oricărui alt bun care se produce în prezent.
Compania Shenzhen a acaparat peste jumătate din piaţa bateriilor pentru telefoane mobile la nivel mondial, iar în oraşul Datang se produc peste o treime din şosetele vândute în lume. În China se produc, de asemenea, opt din zece aparate de microunde vândute în lume şi nouă din zece DVD playere care se comercializează pe glob. Aproximativ 70% din bunurile contrafăcute din lume se produc în China.
Nicio sărbătoare nu durează o veşnicie
Dar după cum spun chinezii, "nicio sărbătoare nu durează o veşnicie", aşadar mai mulţi factori au început să erodeze avantajul competitiv al ţării. În primul rând, autorităţile chineze au început să instituie reglementări referitoare la problemele de mediu, fiindcă cetăţenii au ieşit în stradă pentru a-şi exprima nemulţumirea legată de metalele din sol, de poluanţii din apă şi de fumul din aer. Acum, niciun cetăţean chinez nu vrea să mai locuiască într-un "sat cancer", aceştia începând chiar să blocheze implementarea anumitor proiecte în special în regiunile prospere de pe coasta ţării.
În al doilea rând, investitorii străini de talie mică au început să se retragă din China pe măsură ce şi-au dat seama că a produce în China înseamnă asumarea riscului de a pierde dreptul de proprietate intelectuală. Autorităţile de la Beijing nu au luat măsuri suficiente pentru a stopa furtul intelectual.
În plus, riscul politic din China, care înainte era considerat ca fiind unul extrem de redus, a devenit acum unul dintre factorii care ameninţă competitivitatea chineză. Guvernul chinez a încercat să profite de puterea sa economică pentru a-şi atinge obiectivele geopolitice, fiind vizate astfel companiile din ţările cu care China a avut dispute. De la mijlocul anului 2010, Beijingul a fost împotriva companiilor din Japonia, Norvegia, SUA şi UE. Astfel, liderii chinezi au început să transforme China într-o componentă a lanţurilor de aprovizionare din lume pe care companiile nu se mai pot baza. De asemenea, schimbările de pe piaţă au convins companiile că există avantaje semnificative în a produce aproape de piaţa lor de desfacere, precum costurile şi transportul. Problemele pe care le implică producerea bunurilor atât de departe de piaţa vizată erau ignorate înainte, însă acum acestea sunt atent analizate în luarea deciziei legate de localizarea fabricii.
Nu în ultimul rând, principalul factor care erodează competitivitatea Chinei este forţa de muncă. Forţa de muncă ieftină era principalul motiv pentru care companiile străine îşi mutau procesul de producţie în China. Însă acum, în mod paradoxal, cea mai populată ţară de pe glob rămâne fără forţă de muncă. China a avut cea mai mare ofertă de pe piaţa forţei de muncă în 2010, cu şase ani înainte de estimările făcute de analiştii demografici de la Beijing, iar oamenii de la ţară sunt tot mai reticenţi în a se muta la oraş pentru a lucra în fabrici şi a trăi în condiţii mizere.
Penuria de forţă de muncă a dus la majorarea salariilor, care în prezent cresc mai repede decât inflaţia şi productivitatea. Anul trecut, salariile din mediul urban erau cu 14,3% mai mari în sectorul public şi cu 18,3% mai mari în sectorul privat.
Americanii câştigă
Din această situaţie, americanii sunt cei care câştigă. Compania de consultanţă Boston estimează că în 2015 va fi mai ieftin ca firmele să producă în SUA decât în China. Muncitorii americani sunt mai productivi şi este mai puţin probabil să se revolte şi să organizeze greve, aşa cum se întâmplă în prezent în China. În plus, costurile de transport şi termenele de livrare sunt mult mai reduse pentru bunurile produse local, iar energia este mult mai ieftină în SUA.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
