Business Internaţional

Concedieri masive: Peste 1.400 de angajaţi a unei mari comnpanii sunt ameninţaţi cu demiterea

Concedieri masive: Peste 1.400  de angajaţi a unei mari...

Autor: Andrei Ionascu, Mediafax

07.10.2017, 07:01 1407

Întregul personal de la sol al companiei aflate în insolvenţă va primi notificări privind rezilierea contractelor până la sfârşitul lunii octombrie.

Angajaţii care trebuie să menţină operaţiunile de zbor vor fi concediaţi până la sfârşitul lunii februarie 2018, conform sursei citate. Alţi angajaţi vor fi probabil eliberaţi de îndatoririle lor, potrivit planului, care nu prevede detalii specifice. Concedierile afectează şi personalul administrativ.

Air Berlin a refuzat să comenteze aceste informaţii. Tot vineri, compania aeriană a anunţat că a extins termenul-limită de primire a ofertelor pentru divizia de întreţinere, pentru a permite potenţialilor cumpărători să-şi adapteze ofertele, în funcţie de rezultatul negocierilor pentru alte active ale companiei.

Operatorul german de transport se află în discuţii cu Lufthansa şi easyJet cu privire la repartizarea bunurilor sale, cum ar fi avioanele, sloturile de decolare şi aterizare, precum şi echipajul. Aceste discuţii urmează să aibă loc până la 12 octombrie.

Compania aeriană Air Berlin, care are aproximativ 8.000 de angajaţi, a depus cererea de insolvenţă în luna august, după ce acţionarul majoritar Etihad a anunţat că va înceta finanţarea.

Air Berlin s-a retras de pe piaţa din România la 26 februarie, în condiţiile în care opera două curse zilnice pe ruta Bucureşti-Berlin.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO