Business Internaţional

Controalele de capital din Grecia urmează să fie relaxate considerabil

Controalele de capital din Grecia urmează să fie...

Autor: CătăIina Apostoiu

26.05.2016, 00:00 346

La aproape un an după impunerea controalelor de capital în Grecia, guvernul ţări, în colaborare cu banca centrală şi autorităţile europene, urmează să facă primul pas important către relaxarea acestora, scrie Kathimerini.

Potrivit unor surse, au fost create condiţiile tehnice pentru revenirea banilor în sistem. Potrivit oficialilor din sectorul bancar, acesta va fi primul pas important către reducerea controalelor de capital, măsură necesară pentru reclădirea încrederii, îmbunătăţirea lichidităţii şi împingerii economiei pe o direcţie pozitivă. În perioada noiembrie 2014-iunie 2015, când au fost introduse controalele de capital, depozitele au scăzut cu 42 miliarde de euro, din care aproximativ 30 de miliarde se estimează că au fost scoase din ţară.

Băncile se aşteaptă acum ca parte a acestor bani să revină în sistemul local. Extrem de important pentru companii va fi eliberarea majorităţii companiilor de import de controale, efectuarea unor plăţi de peste 10.000 de euro în afara ţării fiind acum foarte dificilă. Guvernul vrea ca tranzacţiile de până la 50.000 de euro să nu mai aibă nevoie de aprobare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO