Business Internaţional

Coreea de Nord a lansat un proiectil neidentificat, a anunţat armata sud-coreeană

Coreea de Nord a lansat un proiectil neidentificat, a...

Autor: Andrei Ionascu

21.05.2017, 12:56 118

Coreea de Nord a lansat duminică un "proiectil neidentificat" în privinţa căruia există informaţii că a fi o rachetă balistică, în apropiere de localitatea Pukchang, a anunţat armata sud-coreeană, notează site-ul agenţiei Yonhap.

"Coreea de Nord a lansat un proiectil neidentificat în această după-amiază dintr-un loc aflat în apropiere de regiunea Pukchang (Provincia Pyongan de Sud)", se arată într-un comunicat al Statului Major de la Seul.

Potrivit primelor informaţii, racheta nord-coreeană a parcurs aproximativ 500 de kilometri. Oficialii sud-coreeni analizeaza tipul de proiectil şi traiectoria sa de zbor, adăugând că este puţin probabil să fie vorba despre o rachetă balistică intercontinentală.

Guvernul japonez a confirmat faptul că o "rachetă" a fost lansată din Coreea de Nord.

Provincia Pyongan de Sud se află la nord de capitala nord-coreeană Phenian, iar în zona Pukchang se află un aeroport militar.

Preşedintele Coreei de Sud, Moon Jae-In, a convocat de urgenţă consiliul de securitate.

Duminică, mass-media din Coreea de Nord a transmis că vor continua lansările de "arme capabile să lovească" SUA.

Casa Albă a anunţat că a luat la cunoştinţă de lansarea unei rachete balistice şi a observat că sistemul a avut "rază mai scurtă de acţiune decât rachetele lansate în ultimele trei teste ale Coreei de Nord".

Japonia a denunţat lansarea rachetei ca fiind "intolerabilă, o provocare repetată şi o încălcare clară a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU".

Şeful de cabinet al premierului Japoniei, Yoshihide Suga, a anunţat că racheta a aterizat în Marea Japoniei, dar în afara zonei economice exclusive a Japoniei (n.a. - zona maritimă adiacentă mării teritoriale a unui stat riveran) şi nu au fost raportate daune în cazul navelor sau avioanelor.

Testul de duminică vine la o săptămână după lansarea unui nou tip de rachetă balistică despre care Coreea de Nord a anunţat că este capabilă să transporte o bombă nucleară de mari dimensiuni. Racheta a reuşit să parcurgă până la 700 de kilometri, înainte de a se prăbuşi în Marea Japoniei.

Coreea de Nord a încercat cel puţin zece lansări de rachete balistice începând din luna ianuarie, când preşedintele american Donald Trump a preluat mandatul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO